11.3 C
Piatra Neamț
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăEvenimentFamilie intoxicată cu antigelul din centrala termică

Familie intoxicată cu antigelul din centrala termică

Date:

O familie, din Gârcina, formată din doi adulţi şi doi copii, a ajuns marţi, 24 octombrie, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, din cauză că s-a intoxicat cu antigel. Nu se ştie cu exactitate cum, dar medicii au spus că pacienţii au povestit că antigelul, folosit la funcţionarea centralei termice, a trecut din reţeaua de încălzire în reţeaua de apă potabilă. În acest fel ar fi ajuns să înghită substanţa toxică. Părinţii, în vârstă de 37 şi, respectiv, 30 de ani, au fost internaţi la secţia Medicină Internă a Spitalului Judeţean, în timp ce copiii acestora, o fetiţă de şapte ani, şi un băieţel, în vârstă de 11 ani, au fost transferaţi la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria“ din Iaşi. Ulterior, tatăl copiilor şi-a cerut externarea, pentru a-i însoţi pe cei mici la Iaşi.

Potrivit medicilor, antigelul provoacă o intoxicaţie extrem de severă care determină blocarea funcţiilor rinichilor şi fica-tului. „Etilenglicolul are şi efect de blocare rapidă a rinichilor şi a ficatului, motiv pentru care intoxicaţia poate determina, în unele cazuri, repercusiuni din cele mai grave. Adulţii sunt internaţi la noi. Le-au fost luate analize şi rezultatele arată limite normale. Rinichii nu le-au fost afectaţi. Probabil că vor mai fi ţinuţi sub observaţie până la sfârşitul acestei săptămâni.“, a spus dr. Cristina Atănăsoaie-Iacob, managerul Spitalului Judeţean.

Medicii mai spun că tratamentul de urgenţă pentru astfel de intoxicaţii depinde foarte mult şi de timpul în care se ajunge la spital, leziunile fiind ireversibile dacă timpul de intervenţie este mai mare de câteva ore. Etilenglicolul, din care se face antigelul, este foarte toxic pentru organism şi odată ingerat se formează oxalat de calciu care poate provoca blocaj renal.

De aceea, după ingerarea antigelului, trebuie imediat neutralizat prin administrarea de alcool etilic. În general, primele 72 de ore de la ingerarea produsului sunt esenţiale pentru a nu apărea un blocaj renal.

(Marian TEODOROF & Liviu ILIE)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.