Acasă Cultura „EU şi TU“ – un PORTRET altfel…

„EU şi TU“ – un PORTRET altfel…

323
0
DISTRIBUIȚI

Sătui de lumea calculatorului unde se afişează, se postează, se gândeşte cu mintea altuia, adică furăciunea asta de la ochi în care, toţi, suntem prinşi ca şoarecii în capcane dibace, am zis da, merg şi eu la Laurenţiu Dimişcă, la Gura Văii. Eu, ştiam ce mă aşteaptă, ceilalţi nu. Cu cine mergeam? Cu prietenii lui. Sunt mulţi, mă întreb? Mă lovesc acum mai ales de domnul Petrică Diaconu şi de Corneliu Miftode. Dar surprizele frumoase sunt mereu la urmă. Istorioarele mici de viaţă fac deliciul oricărui iubitor de Artă. Domnul, celebru de altfel pictor cu pălărie de pai, nu de fetru, Petru Diaconu este şi şofer, din câte mi-am dat seama se vrea unul bun, dar, astăzi o idee nemulţumit de viaţă, cu mina aceea inconfundabilă de personaj chinuit de angoase ne-recunoscute.

Ieşim din Piatra Neamţ „via Roman“. Pe undeva este un drum, fost drumeag pe care, dacă vrei să îl vezi, trebuie să cunoşti meşteşugul pândei vânătoreşti. Asta e o problemă. Aud imperativul şoferului în cauză: ştie careva, vedeţi vreun indicator? Zi-i tu Miftode cu strămoşii tăi care şi-au făcut veacul pe aici iar tu ai umblat cu aparatul ca să vezi lumina bisericilor de lemn… Da, cum să nu ştiu, facem la stânga. Pe partea dreaptă, în faţa pădurii este hectarul bunicului meu fost deportat în Siberia, împroprietărit ca prizonier de război, hectar pe care îl vedem dar nu-i! Tot pe acolo a fost şi o poveste cu Draga Olteanu-Matei şi soţul ei. Da ştiu asta, urmează să aflu că eşti neamul în linie dreaptă a lui Petru cel Mare… şi a lipsei marcajelor rutiere din spaţiul sovietic. Lasă-mă cu de astea, ai fi în stare să mă porţi până la Ermitage! Dacă vrei, te port, de pe acolo vin de pe la 1485 când… „investitor străin“ fiind… am stăpânit oarece multe păduri, pe care le-aţi putea vedea… dar nu-s!

Ne salvează din situaţie un lung convoi care face la stânga. Băăăi, te pomeni că ăştia toţi merg la Dimişcă… După ei! Chiar aşa a şi fost. Şosea curată, asfaltă, marcată, nicio problemă. Părerea mea de rău e că nu am putut opri la acele biserici de lemn de peste Veac, rămase în memoria locului şi care sunt încă în fiinţă: cea din vale, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi cea din deal, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul despre care ştiam din albumul „Biserici vechi de lemn din Ţinutul Neamţ“ elaborat de Elena Florescu, Marina Sabados şi Cornel Miftode în 2012.

„Bolizii“ ajung odată, ne cunoaştem, pare încurajator. Dimişcă, bietul, nu lăsa să se usuce vopseaua din căldăruşe. Dacă nu eşti atent calci pe aleea proaspăt turnată. Aproape mi-am rupt coastele din vina unui cablu de la betonieră pe care l-am luat înainte… Hopaa, unul dintre „ouvrieri“: Dumitru-Bogdan Enache, muncit în toate chipurile, asudat în faţa grătarului încins, hotărât că vrea să moară sau să strângă pe cineva de gât. Şi-a „găsit lelea poznaşul“, ne şi hrăneşte pe toţi. Cum arde el bieţii peşti morţi nimeni nu o face, aproape că îmi era ruşine, doar nu am venit aici ca nişte flămânzi… Totul este un şantier!

Aflată între cele două biserici, aceasta ar putea fi construcţia pe care artistul şi-a propus să o întroducă în circuitul turistic al clădirilor bizare din lume. Deocamdată fosta şcoală este. Străluceşte în culoare. Atâtea vietăţi, chipuri, forme, spaime, inimi.

Până să mă dumiresc apar câţiva copii unşi de vopsele, copii de o frumuseţe neegală, cu dinţi albi, impecabili, abandonaţi de părinţi, dar lăsaţi în grija DGSAP nostru. Aproape mi-au scăpat câteva lacrimi când i-am văzut strângându-se în jurul lui Bogdan şi al lui Laurenţiu ca puii de răţuşcă speriaţi de hultan. Viermi de gheaţă îmi rodeau inima. Nu îmi pot permite să plâng în public şi nici un om decent care nu a tocmit bocitoare nu o face. Îi îmi cade în cap ca o monedă expresia lui Vergiliu: „dacă nu pot îndupleca Cerurile, voi clătina Infernul!“ Dacă acesta este aici, este foarte omenesc. Aceşti copii au drame ascunse, fiecare cu numele lui. Fernando, de exemplu, un chip parcă venit din Alger, s-a pitit pe undeva ca să plângă. A fost luat în braţe, s-a lăsat pacea între ei. A ţinut neapărat să ne recite o poezie dar de ruşine a renunţat. Zadarnic l-am strigat cu toţii, eram curioşi dacă este scrisă de el însuşi sau învăţată la şcoală. Îmi pot permite, cred, să spun acestui copil, următoarele: „îmi doresc să aud acele versuri vreodată, pe stradă. Habar nu ai tu cât e lumea de mică şi câţi oameni mari ai văzut într-o vară, anume vara anului 2019. Ai învăţat câteva lucruri simple despre pictură, acolo, în podul unei clădirii bizare, cu domnii Bogdan şi Laurenţiu. Dar, ca să fii ca el, trebuie muncă. Abia la capătul muncii vei fi ca Tine“.

Copiii, sătui de bunătăţurile pregătite de mentorii artişti, au fost duşi în siguranţă cu visele lor la căsuţa „Felicia“ a centrului specializat „Elena Doamna“. Venise ceasul la care doar oamenii mari vorbesc. Cine ştie ce are în cap unul dintre cei mai „năstruşnici“ pictori de artă brută? S-a lăsat liniştea văii cu vorbe puţine, reproduc din memorie ce am auzit…

Laurenţiu Dimişcă: Dacă mâine se întâmplă…, toate astea cui le las? (n.a.: unui „bizar“, Statului Român!?!)

Petru Diaconu: Eu m-am gândit de mult… eu am… ! (n.a.: tu ai, el are, noi avem… toţi vom fi având…)

Dumitru-Bogdan Enache:  Duceţi-vă de aici, eu nu m-am făcut încă pe mine, şi mă gândesc la moştenire? (n.a.: e unii care are… şi pedalează…)

Corneliu Miftode: Eu s-ar putea să fi găsit… (n.a.: unde, că nu mai încape nimic în Garaj!?!…)

Îi privesc, soarele acestei toamne aurite le luminează tuturor chipul. Clipa aceea nemişcată o voi lua cu mine. Patru „nebuni“, cumva mai mult decât camarazi. Am simţit neatârnarea din nemărgire pe care doar cei puţini şi buni o vor atinge vreodată: Prietenia. Mi-au lipsit Pit cu „şoşonul“ lui.

Consemnăm astfel în „colecţia de azi – PORTRET“ un alt pas făcut prin proiectul „EU şi TU“ al artistului Laurenţiu Dimişcă în istoria arhitecturii bizare din lume. Din habitatul satului Gura Văii, com. Girov, jud. Neamţ, România, UE, sigur! Petra cum petra via longa edificatur.

Flectere si nequeo SUPEROS, ACHERANTA movebo! (Vergiliu)

Anica LUNCANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.