0.3 C
Piatra Neamț
luni, ianuarie 13, 2025
AcasăSocialDr. Guţu insistă să-şi „recupereze“ postul pierdut din cauza unei condamnări

Dr. Guţu insistă să-şi „recupereze“ postul pierdut din cauza unei condamnări

Date:

l din cele douăsprezece posturi de medici, doar două sunt vizate de candidaţi

Ortopedul Florică Guţu, medicul condamnat după ce, în martie, 2015, a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la ruda unui pacient, vrea să profeseze din nou pe locul de muncă pierdut. Potrivit dr. Cristina Atănăsoaie-Iacob, ma-nagerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, Guţu s-a înscris la concursul pentru ocuparea postului de medic în specialitatea Ortopedie şi traumatologie la secţia Ortopedie şi Traumatologie, din cadrul unităţii sanitare menţionate. De altfel, acesta este singurul candidat înscris pentru ocuparea acestui post.  În luna iulie a.c., acelaşi medic a încercat să revină în sânul echipei medicale de la SJU, când a participat la concursul organizat pentru postul de medic primar. Atunci, a pierdut trenul fiind respins după proba scrisă, unde a obţinut doar 33 de puncte, prea puţine pentru a avea acces să-şi demonstreze cunoştinţele la proba practică.

Reamintim că, în 2015, Guţu a fost condamnat după ce a fost prins în flagrant când a cerut si primit 500 de lei mită, de la ruda unui pacient. Oamenii legii au menţionat că doctorul i-a solicitat denunţătorului să-i achite banii pentru că o operase pe sora acestuia, care-şi rupsese piciorul. Denunţătorul a făcut plângere la Poliţie, iar sub coordonarea unui procuror, Florică Guţu a fost retinut, chiar în cabinetul său, la puţin timp după ce a încasat şpaga de la denunţător. Iniţial, doctorul a fost plasat sub control judiciar şi a primit interdicţia de a mai profesa, fiind condamnat definitiv la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare pentru o perioadă de trei ani. Cu toate acestea, ortopedul a primit dreptul de a profesa în continuare, în urma unei contestaţii la executare, care a fost admisă de instanţa din Piatra-Neamţ. De atunci, medicul tot încearcă să-şi reia activitatea la acelaşi spital unde a fost prins luând mită.

„2 din 12“

Posturile disponibile pentru medici nu mai reprezintă de mult un fagure de miere pentru cei în căutarea unui loc de muncă.

Dovadă stau cele 12 posturi scoase la concurs, la sfârşitul lunii septembrie, pentru care s-au înscris doar doi medici: un obstetrician – dr. Ciprian Pop şi un ortoped – dr. Florică Guţu.

Secetă de medici se înregistrează în continuare pe partea de Neurochirurgie, ATI, Diabet zaharat, Psihiatrie, Radiologie-Imagistică. Pentru cea din urmă specializare amintită, conducerea SJU a precizat că un medic de la Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie“ din Târgu-Neamţ a solicitat transfer pentru a ajunge să lucreze la cel mai mare spital public din judeţ.

Totodată, SJU a scos la concurs, de curând, un post de medic primar confirmat în specialitatea Medicină de laborator pentru Laboratorul de analize medicale. În acest caz, înscrierile la concurs se fac, potrivit anunţului Spitalului, până la 27 octombrie.

(M. TEODOROF)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.