3.7 C
Piatra Neamț
duminică, martie 16, 2025
AcasăEvenimentDoi morţi în două accidente rutiere

Doi morţi în două accidente rutiere

Date:

Joi după-amiază (4 octombrie), pe drumurile din judeţ au avut loc două accidente de circulaţie soldate cu tot atâtea persoane decedate.

Prima nenorocire s-a petrecut în satul Ghigoieşti (al comunei Ştefan cel Mare), în următoarele împrejurări. Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Piatra-Neamţ, conducea o maşină, a pierdut controlul volanului (spunând că l-a orbit soarele) şi a intrat în plin într-o căruţă condusă de un localnic de 62 de ani. După impact, maşina şi-a continuat deplasarea aproape 100 de metri. Totodată, un alt şofer, de 64 de ani, din Săvineşti (care avea o îmbibaţie alcoolică de 0,12 miligrame/litru, în aerul expirat), a rămas fără vizibilitate din cauza prafului, a încercat să evite primul autoturism şi a acroşat, la rându-i, acelaşi atelaj. Căruţa a fost zdrobită în urma impactului cu cele două vehicule, iar căruţaşul a rămas sub atelaj, fiind scos de pompierii de la Descarcerare. La locul accidentului au intervenit atât poliţiştii cât şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Victima, aflată în stop cardio-respirator, cu multiple traumatisme, pierduse foarte mult sânge, a fost resuscitată, însă din păcate fără succes. Traficul rutier a fost blocat aproape o oră în zonă. Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Câteva ore mai târziu, o altă tragedie    s-a întâmplat în Pângăraţi. Acolo, un localnic de 25 de ani conducea o autoutilitară şi, la un moment dat, din motive rămase deocamdată necunoscute, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat într-un gard. În momentul impactului, el a fost aruncat din cabină şi a rămas inert pe drum. Dubiţa    şi-a continuat drumul, până a ajuns în pârâul Pângărăcior, unde s-a oprit. (M,S.)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.