Acasă Eveniment Doi membri ai clanului Cîrmaciu, trimişi în judecată

Doi membri ai clanului Cîrmaciu, trimişi în judecată

352
0
DISTRIBUIȚI

Finalizând urmărirea penală, anchetatorii romaşcani au dispus tragerea la răspundere a doi membri din clanul Cârmaciu, pentru ultraj asupra a doi poliţişti de la Secţia Rurală Ion Creangă. Este vorba despre Viorel Cîrmaciu, în vârstă de 52 de ani şi ruda acestuia – Florin Muraru (24 de ani), ambii din comuna Bozieni. Victimele lor au fost agenţii Ionel Simiuc şi Cezar Moisă. Rechizitoriul care-i priveşte pe agresori, abia intrat pe rolul instanţei, urmează să fie controlat sub aspectul legalităţii, în procedura de cameră preliminară.

Cei din familia Cîrmaciu au ajuns în atenţia oamenilor legii la sfârşitul lunii martie, când un pădurar al Ocolului Silvic „Cetăţuia“ a anunţat poliţiştii că mai multe persoane au tăiat lemne şi le transportă cu o căruţă. Agenţii Simiuc şi Moisă au intervenit şi, în zona cu pricina (locul denumit „Cuci“), l-au găsit pe localnicul Viorel Cîrmaciu, care conducea atelajul, avându-i cu el pe fraţii săi şi pe Muraru. Când au văzut forţele de ordine, (recidivistul) Cîrmaciu şi rudele sale, înarmaţi cu pari şi topoare, au devenit recalcitranţi, ameninţându-i pe agenţi cu moartea. Agresorii au fost somaţi să se potolească, însă nu s-au liniştit. Drept urmare, unul din agenţi a scos pistolul şi a tras 16 focuri de armă, în aer, fără a răni pe nimeni. Deoarece situaţia ameninţa să escaladeze, a fost solicitat sprijinul „mascaţilor“, iar în zonă au intervenit luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, care l-au încătuşat pe Viorel Cîrmaciu. Restul au reuşit să fugă, iar Muraru a fost prins câteva zile mai târziu.

Reamintim că, fiind cunoscuţi drept nişte oameni răi, fraţii Cîrmaciu au reuşit să se impună în sat prin felul deosebit de violent în care se comportă, inclusiv cu autorităţile. Mulţi din clanul lor au făcut deja puşcărie pentru viol, crimă, ultraj şi alte asemenea fapte. Teroarea pe care o lasă în urmă numele lor porneşte de la Ioan Cîrmaciu, care în 1986 a primit 17 ani de închisoare pentru crimă. El şi ceilalţi nouă fraţi ai lui au fost capete de afiş în mai multe scandaluri şi agresiuni. Una dintre acestea s-a petrecut acum mai bine de 20 de ani, localnicii amintindu-şi cum a fost jefuit poştaşul în ziua de pensii, iar poliţiştii au găsit până la urmă banii în casa mamei fraţilor Cîrmaciu, sub o saltea. Atunci, ei i-au ameninţat pe poliţişti şi familiile acestora, iar unul chiar a agresat-o pe fata şefuluide post de la acea vreme.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.