Doctorul chirurg Silviu Verzea este, oficial, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă, în urma concursului desfăşurat, ieri, unde a trecut cu nota maximă de toate probele. A fost singurul candidat, deoarece dr. Alexandru Juncu s-a retras înainte de începerea con- cursului. Nu se cunosc motivele pentru care s-a răzgândit. În concluzie, dr. Silviu Verzea rămâne cu acte-n regulă pe funcţia de director medical după o perioadă de interimat de şase luni. Iniţial, numirea sa interimară în conducere a fost făcută la data de 6 iulie, de managerul spitalului – dr. Ioan Lazăr ca urmare a eliberării postului după ce fostul director medical – dr. Alexandru Juncu şi-a dat demisia.
Medicul Silviu Verzea profesează ca chirurg din februarie 2010. Are 38 de ani şi este pietrean. A absolvit actualul Colegiu Naţional de Informatică Piatra-Neamţ, unde a fost olimpic, apoi a studiat şi absolvit Institutul Medico Militar şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila“ din Bucureşti. A urmat rezidenţiatul la Spitalul Militar Central Bucureşti în perioada 2004 – 2010, apoi a profesat me-dicina generală la Institutul Medico Militar.
(Maria NISTOR)



