Vremea extrem de capricioasă din ultimele zile continuă să facă probleme în judeţul nostru. La scurt timp după ce Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit avertizarea Cod galben de furtuni şi vijelii, fenomenele meteo periculoase au început să-şi facă simţită prezenţa în mai multe localităţi. Cele mai afectate de ploi şi de viiturile formate în noaptea de joi spre vineri (30-31 mai) au fost comunele Girov, Poiana Teiului, Farcaşa şi Bahna. În total, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru a evacua apa din 17 curţi, în timp ce Serviciul de Gospodărire a apelor a intervenit pentru decolmatarea pârâurilor care traversează respectivele localităţi şi care prezentau riscul de a ieşi din matcă. Potrivit unui raport operativ realizat de autorităţile de la judeţ, vineri dimineaţă cele mai multe probleme s-au înregistrat în comuna Farcaşa; din fericire, de această dată pagubele se înregistrează doar la nivelul curţilor sau a beciurilor (14 la număr), nu şi la locuinţele populaţiei.
În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, episodul de vreme rea din noaptea de joi spre vineri nu a creat probleme însemnate. Potrivit operatorului în domeniu – Delgaz Grid, au fost afectaţi trei consumatori din satul Bodeştii de Jos, comuna Bodeşti. (R.C.)