Descinderi la traficanţii de cannabis din Piatra-Neamţ

Data:

Ieri, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate au pus în aplicare 15 mandate de  percheziţie domiciliară şi tot atâtea de aducere în judeţul nostru la mai mulţi indivizi acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic / deţinere de droguri şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„Din cercetări s-a reţinut faptul că, în perioada septembrie 2022 – mai, persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat, consumatorilor din municipiul Piatra-Neamţ şi a localităţilor limitrofe, droguri de risc, de mare risc, precum şi substanţe cu efect psihoactiv. Astfel, persoanele bănuite ar fi comercializat etnobotanice, cu 50 de lei/gram, droguri de risc şi mare risc, cannabis, cu 80 de lei/gram şi eutylone ( drog sintetic reproduc după un alcaloid monoaminic găsit în arbustul Catha edulis, similar din punct de vedere chimic cu efedrina, catina, metcatinona şi alte amfetamine, fiind principalul contributor la efectul stimulant al Catha edulis, cunoscută şi sub numele de khat – n.r.). În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost depistate şi ridicate aproximativ un kilogram de cannabis, un kilogram de substanţă pulverulentă albă, 50 de ţigarete confecţionate artizanal, care conţin substanţe psihoactive, 20 de grindere şi cinci cântare de precizie. De asemenea, au fost descoperite şi ridicate mai multe pipete, solvenţi utilizaţi la prepararea substanţelor cu efect psihoactiv, 18 telefoane mobile, cartele SIM, un sistem de supraveghere audio-video, 14.340 de lei, 1.300 de euro şi 80 de lire“, este precizat într-un comunicat al DIICOT.

40 de persoane au fost conduse pentru audieri la sediul DIICOT.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Înşelat cu 68.000 de lei prin metoda „bani de la Fisc“

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din...

Căutător de comori călcat de „mascaţi“

Stelian Chiriac (în vârstă de 57 de ani, din...

Intreruperi Neamt 15.12.2025

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...