Deputatul Moisii şi-a retras candidatura de pe lista PMP

Data:

l nemulţumit cu locul de pe lista de candidaţi, Constantin Moisii a renunţat să mai candideze pentru un nou mandat l el a fost înlocuit pe listă de viceprimarul Gavrilescu

Cu doar câteva ore înainte de expirarea termenului limită pentru depunerea dosarelor de candidaţi, deputatul Constantin Moisii, candidat al PMP, s-a retras din cursă. Motivul invocat de acesta este „neseriozitatea conducerii organizaţiei“, care l-ar fi plasat pe locul al treilea pe listă, deşi se aştepta să fie al doilea candidat.

„Nu s-a respectat protocolul şi nici discuţia preliminară întocmirii listelor. Miercuri seară s-a stabilit, de la centru chiar, că voi ocupa poziţia a doua, ca să aflu apoi că sunt pe locul al treilea. Una s-a vorbit, alta s-a făcut. Nu pot să accept aşa ceva, după toată munca depusă. Îmi voi duce mandatul de de-putat la capăt şi apoi îmi voi vedea de treburile personale“, a declarat Constantin Moisii.

Moisii a fost ales deputat în Colegiul nr. 3 Roznov în anul 2012, atunci candidând din partea PP-DD. Ulterior el s-a înscris în UNPR, iar după recenta fuziune a acestui partid cu PMP a sperat la locul al doilea pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor.

Potrivit preşedintelui PMP, Laurenţiu Dulamă, cel care va completa lista de candidaţi este viceprimarul de Piatra-Neamţ, Bogdan Gavrilescu.

„Nu va fi pus pe locul al treilea, lăsat vacant de domnul Moisii. Vom proceda ca şi în cazul domnului Harbuz. După ce a plecat, am «ridicat» pe următorii de pe listă cu o poziţie şi am găsit un loc pentru altă persoană care îşi doreşte să candideze“ a spus Laurenţiu Dulamă.

Dosarele candidaţilor PMP au fost depuse la Biroul Electoral Judeţean miercuri, 26 octombrie. Ieri. deputatul Moisii şi-a retras candidatura iar completarea listei s-a făcut în grabă, având în vedere că termenul limită a expirat noaptea trecută, la ora 24.00.

La PMP primul pe lista pentru Camera Deputaţilor a rămas Laurenţiu Dulamă, urmat de Cristian Petrescu, fost ministru al Dezvoltării Regionale. Pentru Senat primii doi sunt Dorin Antăl şi Costache Lupu.

De remarcat este faptul că listele PMP au suferit cele mai multe modificări, de la momentul în care au fost făcute publice. Primul care a renunţat la candidatură a fost deputatul Liviu Harbuz, urmat de Ştefan Burlacu şi acum de Constantin Moisii. (Roxana ZAHARIA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...