15.7 C
Piatra Neamț
vineri, iunie 13, 2025
AcasăEvenimentCasă înghiţită de pământ

Casă înghiţită de pământ

Date:

l un tunel neştiut ce traversează comuna Trifeşti s-a surpat noaptea trecută şi a determinat prăbuşirea unei case l primăria nu mai autorizează construcţii în zonă

O femeie din comuna Trifeşti a trecut printr-o sperietură teribilă, în noaptea de 25 spre 26 octombrie, după ce o parte din casă i s-a prăbuşit într-un tunel subteran. Domnica Văduva abia adormise şi, la un moment dat, a auzit un zgomot puternic, iar doi dintre pereţi s-au surpat. Speriată, ea a sunat la 112, cerând ajutorul forţelor de ordine.
Pompierii, sosiţi la faţa locului, au descoperit că pe sub locuinţa, veche de aproape 100 de ani, trec mai multe tuneluri. Săteanca, plecată la muncă în Italia, venise să renoveze casa, a apucat să facă ceva treabă, însă toată investiţia a ajuns acum în pământ.
Zona a fost în scurt timp evacuată, iar primarul spune ca nu va mai da nicio autorizaţie de construcţie până când echipele de specialişti (militari şi istorici) nu vor elucida misterul tunelului.
 Labirintul de la conac
Săteanca a povestit că abia aţipise şi televizorul încă mai mergea când s-a întâmplat nenorocirea: „Aici era patul meu, la geam, şi de acolo a început să se crape peretele. Au apărut fisuri de puteai să bagi un pix în ele. Şi văzând cu ochii se lăsa în jos. Se vede că e lăsată fundaţia cu totul în galeria care trece pe sub casă. M-am trezit în zgomotul de la peretele care începea să se lase, după aia s-a auzit un fâşâit şi, cu gândul că e un cutremur, m-am speriat, am ieşit afară, am început să ţip, şi am dat telefon la Poliţie, să vină să mă ajute careva. Camera s-a prăbuşit într-un beci, canal sau tunel, n-aş putea să zic exact. Casa nu mai poate fi locuită, pentru că tunelul care este sub ea duce către vecinii din partea stângă şi trece pe sub celelalte două camere, în jos, către verişorul meu din capăt, se întoarce către azilul de bătrâni şi Dumnezeu ştie pe unde mai ajunge. E foarte greu, foarte trist, să vii să cheltui nişte bani şi….“.
Primarul comunei Trifeşti, Dan Marian Lupu, a confirmat pericolul, a dispus evacuarea zonei şi a luat măsuri pentru evitarea producerii vreunui accident. „Am pus afiş la limita proprietăţii, «Atenţie, pericol de prăbuşire!», să nu pătrundă persoane străine şi, cea mai importantă măsură, în zona respectivă, până la finalizarea cercetărilor şi până nu se fac studiile de teren, nu se vor mai elibera autorizaţii de construire“, a declarat edilul de Trifeşti. Localnicii spun că legendele care circulă prin zonă vorbesc de un întreg lanţ de tuneluri subterane, care ar porni de sub un vechi conac boieresc al logofătului Constantin Balş. Atunci când conacul sa degradat, a fost descoperit un prim tunel care ducea până la Moldova Seacă. Bătrânii mai relatează că nişte bărbaţi ar fi intrat atunci să descopere cât de lung este tunelul şi nu au mai văzut lumina zilei. Poveştile par a fi întărite şi de cele câteva surpări inexplicabile de teren care s-au întâmplat, de-a lungul anilor, la Trifeşti. Deocamdată, Domnica Văduva este nevoită acum să stea la un fiul al ei, într-o altă parte din sat. A reuşit numai să mai intre o dată în casa parţial prăbuşită, şi-a scos mobila, dar restul investiţiilor au fost înghiţite de pământ. (Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.