l Apa Serv, între „dă, Doamne, ploaie“ şi proiecte europene în lucru
Managerul Companiei Judeţene Apa Serv, Cătălin Dughir şi şefii de zonă din Piatra-Neamţ şi Târgu-Neamţ, Ioan Păcală şi Iustin Lungu au încercat să explice de ce se tot sistează apa potabilă în oraşul de la poalele Cetăţii Neamţ.
Primul care a dat curs explicaţiilor de ordin tehnic a fost Iustin Lungu, care a menţionat că pentru a asigura apa în oraşul Târgu-Neamţ şi comunele Vânători-Neamţ, Bălţăteşti, Agapia, Grumăzeşti şi Păstrăveni sunt folosite de obicei două captări: una la Lunca ce asigură 80% din necesarul de apă şi o alta la Preoteşti care asigură restul de 20%.
Pe scurt, Iustin Lungu a menţionat că în acest moment, din cauza secetei, la captarea de la Lunca se lucrează la o capacitate de aproape 40%, iar bună parte din apă este livrată, tot cu întreruperi, spre comunele Bălţăteşti şi Agapia.
Captarea de la Preoteşti, cea care asigură apa în oraşul Târgu-Neamţ, se află în reabilitare, iar cei care execută lucrările la instalaţie sunt în perioada de teste, apa fiind adunată în rezervoare şi eliminată din sistem.
„În luna iunie au demarat lucrările de remediere a rezervorului de la Preoteşt(rezervorul de la Batalion), care are o capacitate de 5.000 de metri cubi. Noi n-am mai putut să alimentăm acest rezervor şi să funcţionăm cum a fost proiectat. Acest lucru a creat mai multe inconveniente, deoarece atunci când avem o avarie pe această reţea, care are o lungime de peste 13 kilometri, suntem nevoiţi să întrerupem furnizarea apei în oras. Neavând apă în rezervor, obligatoriu trebuie să întrerupem apa. Acesta este un prim aspect al problemelor apărute în furnizarea cu apă a oraşului Târgu Neamţ. Aceste opriri de obicei durează între 24 şi 48 de ore, în funcţie de complexitate“, a explicat Iustin Lngu.
Ioan Păcală a adăugat că lucrările la acest proiect ar mai dura aproape o săptămână, după care se va putea intra într-un sistem aproape de normal, dar tot cu întreruperi, asta în cazul în care nu va începe să plouă în curând.
„Acestea sunt motivele pentru care am făcut un program de furnizare a apei în zona Târgu-Neamţ. Pânza freatică este foarte jos, râul Nemţişor nici nu mai există, iar Ozana este doar un firicel. Am discutat cu cei de la Apele Române să aducă debitul aproape de cel normal. Până la momentul în care nu se vor rezolva aceste pro-bleme vom continua programul de întrerupere a furnizării apei pentru aproape 60% din populaţia din Târgu-Neamţ câte opt ore pe zi. Poate dă Dumnezeu şi plouă“, a spus Ioan Păcală.
În final toţi cei prezenţi, inclusiv directorul Cătălin Dughir au recunoscut că în astfel de cazuri de secetă prelungită sunt nevoiţi să adopte măsuri care nu încântă deloc un număr mare de cetăţeni ai judeţului.
(Alex NECHITA)



