-2.3 C
Piatra Neamț
marți, martie 18, 2025
AcasăEconomicDatele abonaţilor E.ON din Piatra-Neamţ, vândute concurenţei

Datele abonaţilor E.ON din Piatra-Neamţ, vândute concurenţei

Date:

Condamnarea la închisoare cu suspendare a unui ieşean care a lucrat la E.ON (actuala Delgaz Grid), pentru „acces ilegal la un sistem informatic“ şi „transfer neautorizat de date“, a scos la iveală faptul că bărbatul a vândut, în 2015, unor firme concurente, baza de date cu informaţii confidenţiale despre 104.357 de clienţi, din Piatra-Neamţ, Oneşti, Zalău, Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu, Reşiţa, Miercurea Ciuc, Mediaş, Bistriţa Năsăud, Baia Mare, Bacău, Botoşani, Suceava şi Cluj. Aceste informaţii au fost „oferite“ de Gheorghe Minea (în vârstă de 45 de ani, fost coordonator administrare SAP la E.ON) unor foşti colegi, care au firme private de verificare a instalaţiilor de gaze şi care, în baza informaţiilor primite, voiau să îşi extindă portofoliul.

Potrivit anchetatorilor, Minea nu doar că accesase de câteva zeci de ori baza de date a companiei la care lucra, în scop personal, ci şi copiase informaţii confidenţiale despre sute de mii de români. Acestea au fost oferite către doi afacerişti ieşeni, cu care avea „relaţii strânse“. Cele mai multe date informatice au fost copiate de Minea duminica, atunci când, cu excepţia intervenţiilor la avarii, angajaţii companiei nu lucrează.

„Persoanele intenţionau să îşi extindă aria geografică de activitate, în sensul deschiderii de puncte de lucru sau societăţi comerciale noi în alte judeţe din ţară, în special din Transilvania. Pentru a beneficia de un avantaj substanţial în extinderea pieţei serviciilor prestate, numiţii, cunoscând faptul că E.ON Distribuţie România SA deţine o bază de date foarte bine documentată cu privire la datele personale ale clienţilor companiei, a adreselor acestora, a datei la care o anumită instalaţie de distribuţie de gaze naturale trebuie reverificată şi reautorizată, conform normativelor în vigoare, precum şi numerele de telefon ale clienţilor, l-au determinat pe inculpatul Minea Gheor-ghe să interogheze sistemul informatic SAP ISU şi să extragă din acesta, prin transfer neautorizat, date confidenţiale care să servească intereselor economice ale companiilor controlate“, se arată în acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat între Minea şi DIICOT. Baza de date copiată conţinea nume ale clienţilor, adrese de domiciliu, numere de telefon, date de consum, locuri de consum, precum şi date despre inspecţii, revizii, instalaţii sau reconectări.

„S-a constatat faptul că tuturor celor 104.357 clienţi urma să le expire inspecţia tehnică la instalaţiile de furnizare a gazelor naturale în lunile martie şi aprilie 2016, acesta fiind practic principalul criteriu de selecţie“, au mai precizat procurorii.

Minea a fost condamnat, în baza unui acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu DIICOT, la un an şi şapte luni, fără privare de libertate, cu obligaţia de a presta 60 de zile de muncă, neremunerată, în folosul comunităţii. (Mihai SAVA)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.