Acasă Eveniment Creierul escrocheriilor cu „Accidentul“, trimis în judecată

Creierul escrocheriilor cu „Accidentul“, trimis în judecată

1713
0
DISTRIBUIȚI

Finalizând urmărirea penală, anchetatorii romaşcani l-au pus sub acuzare pe Daniel Parpalia (un vasluian în vârstă de 35 de ani) care, în ziua de 29 septembrie, a înşelat, prin metoda „Accidentul“, o bătrână de 75 de ani, din comuna Cordun. Rechizitoriul acestuia, intrat luni (4 noiembrie) pe rolul instanţei muşatine, urmează să fie controlat sub aspectul legalităţii, în procedura de cameră preliminară. Conform pro-curorilor, victima a fost sunată pe fix de un deţinut botoşănean (40 de ani) care a păcălit-o că fiul ei a făcut un accident rutier, iar pentru efectuarea unei operaţii are nevoie de bani. Femeia l-a crezut şi, în scurt timp, acasă la ea a venit Parpalia, care a ridicat 1.000 de euro şi 2.000 de lei. Pe 13 octombrie, poliţiştii Secţiei Rurale Săbăoani au probat activitatea infrac-ţională a escrocilor, iar a doua zi, ţeparul vasluian a ajuns după gratii.

Daniel Parpalia nu este, aşa cum s-ar părea, un simplu complice. El are o bogată experienţă infracţională, a făcut mai mulţi ani de puşcărie, inclusiv în străinătate, şi este unul din cei care a „perfecţionat“ metoda „Accidentul“, ju-când rolul mai multor „personaje“, după cum o impunea situaţia: poliţist, avocat, doctor, martor sau chiar rolul rudei celui care urma să fie înşelat.

Individul are doar opt clase şi a acumulat până acum 16 ani de închisoare.

Anchetatorii au concluzionat că acesta are un desăvârşit talent actoricesc, putând exprima mai multe timbre vocale, pentru a induce în eroare victimele apelate.

Activitatea infracţională a lui Parpalia s-a extins şi în afara graniţelor, iar la începutul anului 2013, el a fost prins de poliţiştii italieni şi arestat. Nu a stat mult după gratii pentru că, în noaptea de 20 spre pe 21 februarie 2013, împreună cu alţi doi deţinuţi români, a evadat din Penitenciarul Miogni (localitatea italiană Varese). Evadarea a fost ca-n filme: deţinuţii au tăiat cu o pilă barele de la fereastra celulei de la etajul întâi. Apoi, fără a fi auziţi de nimeni, au ieşit în curtea închisorii, au poziţionat trei containere de gunoi unul deasupra celuilalt şi au urcat pe zidul exterior al puşcăriei. Pe urmă, folosind cearşafuri mai întâi rupte şi apoi înnodate, au coborât fără a fi observaţi.

Imediat au început căutările în întreaga provincie şi în afara acesteia.

Parpalia evadase împreună cu Sorin Victor Miclea, de 30 de ani, închis pentru exploatarea prostituţiei, condamnat la doi ani, şi Marius George Bunoru, de 24 de ani, care urma să fie judecat pentru furt calificat. Spre dimineaţă, Bunoru, a fost capturat de Poliţia elveţiană în apropiere de Lugano. A doua zi, tot în Elveţia, a fost arestat şi Miclea. Parpalia s-a predat, pe 23 februarie 2013, carabinierilor de la Comandamentul Vigevano.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.