l un alt risc asumat de primărie îl reprezintă datoriile rămase către E.On
În acest moment, Primăria Piatra-Neamţ are două mari probleme financiare: creditul făcut de Perla Invest pentru ridicarea telegondolei şi datoriile pe care le mai înregistrează la E.On, însumând penalităţi de câteva milioane de lei. Creditul luat pentru telegondolă, aflat în obligaţia societăţii Perla Invest, este cel mai mare risc ce planează asupra municipalităţii pietrene. Faptul că Perla Invest traversează o perioadă dificilă financiar a adus societatea în imposibilitatea de a-şi achita ratele lunare către societatea Alpha Bank, ceea ce ridică un serios semn de întrebare asupra a ceea ce se va întâmpla în continuare. Nici transferul creditului de pe societate pe primărie, direct, nu e menit să liniştească prea mult situaţia. „În acest moment, primăria este stabilă din punct de vedere financiar. Există bani pentru buna funcţionalitate a instituţiei, pentru buna funcţionalitate a serviciilor pe care le oferim dar, totodată, există două riscuri financiare majore. Unul dintre acestea îl reprezinta datoria faţă de societatea E.On. Am avut o comunicare cu preşedintele Consiliului de Administraţie al E.On şi am stabilit ca după sărbători să reluăm discuţia, pentru a ajunge la o concluzie privind restituirea sumelor de bani. Al doilea risc major îl reprezintă venirea cre-ditului de la Perla spre primărie. Dacă vom reuşi, în acel moment, să negociem foarte bine cu banca să returnăm creditul în termenul de maturitate, care este 2027, practic nu va fi nicio problemă pentru primărie“, a declarat primarul interimar Dragoş Chitic.
Deşi trebuia ca până la această dată să fie parafată înţelegerea dintre primărie şi bancă, lucrurile au avansat extrem de greu din cauza condiţiilor impuse de ambele părţi.
Singurul pas făcut până acum de autorităţi a fost transformarea în lei a creditului de 8.391.996,63 euro, luat de societatea Perla Invest, de la Alpha Bank, pentru investiţiile de la telegondolă. Aşa, a rezultat că se face o economie de aproape 50.000 de lei, lunar, la plata ratelor.
(Ioana CALIŢCHO)



