Acasă Eveniment Copil ars de viu

Copil ars de viu

701
0
DISTRIBUIȚI

Un băiat de 16 ani, din comuna Borleşti, a murit carbonizat într-un violent incendiu izbucnit la casa în care stătea cu bunica lui, în după-amiaza de 12 februarie. Nenorocirea s-a petrecut pe la ora 16.30, în următoarele împrejurări.

Adolescentul dormea, iar locuinţa era încălzit cu un calorifer electric. Din cauza unei defecţiuni, s-a produs un scurtcircuit electric la calorifer, iar casa a luat foc. În momentul acela, bunica băiatului nu era acasă. Flăcările au cuprins rapid locuinţa, iar minorul nu a apucat să se salveze.

Vecinii au sunat la 112, iar în zonă au intervenit voluntarii din localitate, cei roznoveni, cu câte o maşină de stingere, şi pompierii pietreni – cu două autospeciale şi  ambulanţă SMURD.

Lupta cu flăcările a durat aproape două ore; incendiul fiind localizat abia pe la 18, în condiţiile în care a existat pericolul ca acestea să se propage la o altă casă din vecinătate.

Atunci a fost găsit şi cadavrul carbonizat al adolescentului, pe ce mai rămăsese din patul în care dormea. Flăcările au fost stinse complet la ora 19.30.

Copilul mort era orfan de mamă, iar tatăl acestuia este plecat la muncă în străinătate, de aceea rămăsese în grija bunicii. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi fac investigaţii sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere şi distrugere din culpă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.