Corpul de Control al prefectului a finalizat verificările declanşate în urma avariei care a lăsat întreg municipiul Roman fără apă potabilă la sfârşitul săptămânii trecute. Pentru că magistrala fisurată se află chiar sub parcarea etajată din zona Pieţei Centrale, evident, acest control a avut în vedere modul în care municipalitatea a respectat legislaţia în vigoare la momentul construirii obiectivului. În cadrul unei conferinţe de presă prefectul Vasile Panaite a prezentat concluziile trase de specialiştii instituţiei, dar şi de cei din cadrul Inspectoratului de stat în Construcţii; surpriză sau nu, acestea menţionează negru pe alb că primăria nu a respectat condiţiile de avizare comunicate de Compania ApaServ.
„Conform certificatului de urbanism, terenul în suprafaţă de 3105 mp, pe care urma să se construiască obiectivul, se afla în proprietatea publică a municipiului Roman, fără restricţii de construire, putându-se autoriza construcţii şi amenajări noi pentru parcarea/gararea mijloacelor de transport auto. (…) Prin cererea înregistrată la CJ APASERV SA cu nr. 2882/16.05.2012, Direcţia Administrare Pieţe-Bazar-Obor Roman a solicitat companiei avizul privind reţelele de distribuţie apă potabilă şi reţelele de canalizare menajeră, aflate în zona obiectivului menţionat în certificatul de urbanism. Prin adresa nr. 3067/28.05.2012, CJ APASERV SA a comunicat Direcţiei Administrare Pieţe-Bazar-Obor Roman faptul că în zona lucrării are reţele de distribuţie apă potabilă şi reţele de canalizare şi a acordat «aviz favorabil» pentru executarea lucrării, cu condiţia respectării unor precizări şi condiţii menite a proteja instalaţiile aflate în exploatare“, se arată în raport.
Potrivit reprezentanţilor prefecturii, primăria ar fi avut obligaţia de a identifica amplasarea exactă şi „traseul“ conductelor de apă, pentru ca, într-un final, acestea să nu fie afectate de greutatea construcţiei parcării etajate. „Condiţiile le-a stabilit ApaServ, dar ideea este că acele conducte de canalizare trebuiau stabilite şi identificate de către primărie, având în vedere că e administratorul domeniului public, iar reţeaua se află în administrarea primăriei“, a spus Paula Măndiţă, membru al comisiei Corpului de Control al prefectului.
Cu toate acestea, oficialii recunosc că şi ApaServ ar fi trebuit să deţină o hartă a reţelei de apă şi canalizare şi să o pună la dispoziţia constructorului, odată cu lista condiţiilor de avizare. Dar această hartă se pare că nu există.
„În această speţă, ca operator zonal, ei (n.r. ApaServ) ar trebui să-şi facă o inventariere, şi tocmai le-am trasat ca sarcină identificarea şi cartografierea tuturor utilităţilor. Le-am precizat, de asemenea, că ne dorim un plan de măsuri în urma căruia să poată izola, pe zone, pentru a nu se mai întâmpla ceea ce s-a întâmplat: ai o avarie de 10 centimetri şi eşti obligat să opreşti furnizarea apei într-un oraş întreg“, a completat prefectul Vasile Panaite.
Deşi, în cele din urmă, bulina neagră a rămas pe „reverul“ primăriei, prefectul Vasile Panaite a ţinut să menţioneze că nici controlul, şi nici raportul final nu au avut scop pecuniar, ci au urmărit evitarea unor situaţii similare care ar putea apărea în viitor.
(Roxana ZAHARIA)



