La intalnirile organizate in prima jumatate a acestui an cu firmele din judet a fost ridicata o problema foarte importanta pentru toate societatile, indiferent de domeniul de activitate, aceea a relatiei pe care acestea o au cu institutiile deconcentrate ale statului, mai ales cele cu competente de control.
La solicitarea Camerei de Comert si Industrie Neamt in data de 18 august 2016, a avut loc la Consiliul Judetean Neamt, in prezenta domnului Presedinte al CJ Neamt, domnul Ionel Arsene, a doamnei Prefect, Niculina Dobrila si a domnului Presedinte al CCI Neamt, Mihai Apopii o intalnire cu reprezentantii acestor institutii.
S-au discutat toate aspectele sesizate de oamenii de afaceri in ceea ce priveste actiunile de control a acestor institutii precum si birocratia care guverneaza eliberarea de avize si autorizatii pentru functionarea firmelor.
S-a solicitat cresterea rolului de indrumare a acestor institutii, coordonarea lor pentru a se evita controlul multiplu pe aceeasi tematica si cresterea gradului de pregatire a salariatilor acestor institutii in vederea obtinerii unui comportament civilizat si profesional astfel incat controlul sa-si atinga adevaratul rol, acela de incadrare a subiectilor in normele legale si nu de colectare a amenzilor la bugetul de stat.
O a doua tema de discutie a fost crearea in judet a unui Birou Unic pentru informarea firmelor si a potentialilor antreprenori prin punerea la dispozitie intr-un singur loc a tuturor informatiilor necesare in activitatea unei firme, mai ales in ceea ce priveste avizele si autorizarile necesare functionarii.
In mod concret, Camera de Comert si Industrie Neamt si-a aratat disponibilitatea de a pune la dispozitie un spatiu cu dotarile de secretariat si birotica aferente acestui Birou Unic propunand ca institutiile sa-si desemneze si sa-si trimita in fiecare zi de marti, intre orele 9 si 12 salariati bine pregatiti profesional, capabili sa puna la dispozitia antreprenorilor toate informatiile necesare obtinerii de avize si autorizatii.
Un prim rezultat in urma crearii acestui Birou Unic este scurtarea timpului de obtinere a autorizatiilor dar si posibilitatea ca prin schimbul de experienta si de informatii care se va face in cadrul biroului sa se elaboreze proceduri si formulare care sa diminueze birocratia si sa faciliteze accesul la informatie a celor care vor sa investeasca in judetul Neamt.