Coliziune cu trei victime în Turtureşti

Data:

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane, duminică după-amiază, în satul Turtureşti (al comunei Girov). Evenimentul a avut loc la ora 13.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. O localnică în vârstă de 39 de ani conducea un Volkswagen pe Drumul Naţional 15, în faţa secţiei de votare a virat stânga să iasă de la Pensiunea Elena (neavând vizibilitate din cauza unor maşini parcate) şi a fost izbită de un Audi, care cicula pe direcţia Piatra-Neamţ – Roman. Copilul de un an al bărbatului care mergea cu Audi şi doi pasageri de 36 şi 40 de ani din acelaşi vehicul au suferit leziuni. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Niciunul din cei implicaţi în coliziune nu băuse alcool.

Tot duminică după-amiază, la un sfert de oră de la primul accident, alt eveniment rutier s-a petrecut  în Căciuleşti (Girov). Şoferul unei maşini a pierdut controlul direcţiei, a intrat într-un copac şi s-a oprit apoi într-un podeţ betonat. El a ieşit nevătămat din autoturism. În cele două cazuri, oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Comunicat de presa

O camionetă a luat foc în mers

Din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric defect,...

Pescari amendaţi

În ziua de 14 aprilie, poliţiştii Biroului Judeţean Transporturi...

Intreruperi Neamt 17.04.2026