Cine sapă groapa altuia…. Chitic rămâne primar, Simionică pierde şi funcţia de viceprimar

Data:

l împreună cu liberalii, primarul Dragoş Chitic a reuşit să contracareze încercarea pesediştilor de a-l schimba din funcţie l după ce a eşuat în tentativa de a-i lua locul, Aurelia Simionică a pierdut şi funcţia de viceprimar.

l noul viceprimar al municipiului este liberalul Constantin Teodorescu

Deşi PSD anunţa că îl va înlătura din funcţie şi-i va lua locul, primarul Dragoş Chitic a fost reconfirmat în funcţie, în şedinţa de Consiliu Local de ieri. 12 din cei 22 de consilieri prezenţi i-au acordat votul şi astfel a dejucat planul PSD, prin care viceprimarul Aurelia Simionică şi consilierii loiali au încercat să câştige conducerea Primăriei Piatra-Neamţ.

La începutul şedinţei, tensiunea se resimţea în sală, nervii fiind întinşi la maximum. Când s-a votat proiectul iniţiat de viceprimarul Aurelia Simionică pentru înlocuirea lui Dragoş Chitic din funcţia de primar, acesta a fost reconfirmat în funcţie. Proiectul a fost respins, fiind votat numai de zece din consilierii prezenţi. Odată războiul pornit, el a fost continuat  până la capăt. Cu o majoritate sigură în spate, primarul Chitic a obţinut înlocuirea din funcţia de viceprimar a şefei PSD Piatra-Neamţ, Aurelia Simionică. Deja numărul susţinătorilor săi a crescut, propunerea fiind votată de 13 consilieri. Locul lui Simionică a fost luat de liberalul Constantin Teodorescu. De astă dată au votat pentru 15 consilieri – adică o majoritate mai mult decât confortabilă.

De acum, Primăria Piatra-Neamţ are conducerea formată numai din liberali, cu primarul Dragoş Chitic, ce a anunţat că devine membru PNL, şi cu doi viceprimari liberali confirmaţi, Vasile Popescu şi Constantin Teodorescu.

„Am un principiu care spune că adevărul iese întotdeauna la suprafaţă, lucru demonstrat şi astăzi, iar ceea ce nu te doboară, te întăreşte. Dar mai e şi o vorbă, pe care a spus-o astăzi un coleg consilier, cine sapă groapa altuia cade singur în ea. Votul de astăzi a scos adevărul la lumină. În Primăria Piatra-Neamţ, în Consiliul Local, era o stabilitate ce ducea la o bună funcţionare, iar PSD, aşa cum îi este caracteristic, a încercat să destabilizeze primăria, împotrivindu-se oricăror reguli şi voinţei electoratului. Primăria Piatra-Neamţ n-a fost câştigată niciodată de vreun membru PSD şi mă voi lupta ca aceasta să rămână regulă. La sfinalul luptei am ajuns la 15 voturi la şapte. De astăzi Primăria Piatra-Neamţ va funcţiona normal şi îmi voi duce proiectul la capăt“, a declarat primarul Dragoş Chitic, imediat după terminarea şedinţei şi reconfirmarea sa în funcţie.

Primarului Dragoş Chitic nu i se poate reproşa nimic de la preluarea conducerii Primăriei Piatra-Neamţ, în decembrie 2014, ba chiar el a reuşit să rezolve multe dintre problemele ivite în administraţie. A câştigat apreciere pentru că se implică activ în admi-nistrarea oraşului şi răspunde punctual solicitărilor cetăţenilor, în limita posibilităţii primăriei de a interveni.

PSD a căzut în propria groapa

PSD şi fostul viceprimar Aurelia Simionică au lansat această acţiune de înlocuire a primarului Chitic din funcţie cu două zile înainte de şedinţă, luându-l complet prin surprindere. A reacţionat, însă, rapid şi a reuşit să contracareze cu stil lovitura sub centură ce i s-a pregătit.

„Doamna Simionică m-a informat, marţi, că PSD a luat această decizie, dar nu sunt convins că n-a agreat-o, căci în următoarele zile a avut discuţii şi a făcut presiuni, împreună cu colegii ei, asupra celorlalţi consilieri. Am fost nevoiţi să ne mişcăm repede pentru a contracara această lovitură sub centură, dată de PSD. S-a încercat ameninţarea consilierilor, că vor fi daţi afară din funcţiile pe care le ocupă, au fost abordaţi de PSD şi ameninţaţi. Iată ce se întâmplă când liderii iau decizii fără să se consulte cu oamenii. Căci pe măsură ce s-a văzut realitatea, în condiţiile în care PSD afirma că există o înţelegere cu PNL la nivel central (ceea ce nu este adevărat) şi a încercat să obţină totul pe baza unor minciuni, chiar oamenii PSD-ului au început să-şi pună întrebări. E o lovitură sub centură, corect era să fim consultaţi cu toţii, dar discuţiile au fost cu totul altele, cu racolări de persoane din cele două grupuri politice care adăugate la PSD formau o majoritate. PSD n-a înţeles nimic din votul electoratului, din noiembrie 2014, practică aceleaşi metode şi au ajuns la concluzia că nu pot obţine Primăria Piatra-Neamţ corect ci prin racolări, şantaj, destabilizare“, a declarat primarul interimar Dragoş Chitic.

Fostul viceprimar Aurelia Simionică declara, însă, că voia înlocuirea primarului Chitic doar ca să atragă bani de la Bucureşti, pentru municipiu. Ce i-a reuşit, în schimb, a fost numai înlăturarea propriilor oameni din toate funcţiile obţinute în societăţile Consiliului Local, căci Dragoş Chitic nu mai vrea picior de PSD-ist prin primărie şi CL, urmând o epurare din toate consiliile de administraţie şi Adunările generale ale acţionarilor. „Vom face echipă cu toţi cei ce vor să se alăture principiilor noastre dar nu cu PSD, orice membru PSD. Mi se pare firesc, când facem o nouă construcţie, să se extindă până acolo unde legea permite“, a declarat primarul Chitic.

PSD i-a forţat mâna lui Chitic să intre în PNL

Prin tentativa de înlocuire a primarului Chitic din funcţie, PSD a făcut un lucru nu tocmai rău. L-a convins pe acesta să intre mai repede în PNL, când încă oscila. „Eu am vrut să fiu independent şi să coalizez cu toată lumea, dar alţii au vrut un lucru diferit. La Primăria Piatra-Neamţ e atâta treabă şi eu de trei zile nu am mai reuşit să fac nimic. Intenţionam să merg independent şi să unesc în jurul meu cele trei forţe politice din CL, erau discuţii să intru în partid, dar nu acum. Voi intra în PNL şi împreună cu colegii mei voi realiza o construcţie majoritară pe nucleul PNL. În PNL şi Mugur Cozmanciuc am găsit oameni de nădejde, care nu trădează. Anunţ o echipă ce intenţionează să conducă municipiul Piatra-Neamţ pe viitor, o echipă ce intenţionează să se sudeze şi să meargă pe corectitudine, principii corecte şi să ducă mai departe proiectul de normalitate în administraţia pietreană, început în decembrie 2014. Am lângă mine colegi cu care voi construi o nouă majoritate a dreptei politice, care, de astăzi, în CL şi primărie va lupta împotriva PSD“, a declarat primarul Dragoş Chitic, într-o conferinţă de presă organizată înaintea şedinţei de CL. Alături de el s-au prezentat consilierii locali Constantin Teodorescu, Ecaterina Iliesi, Vasile Ouatu, Vasile Popescu, Monica Anton, Gheorghe Diaconu şi Ion Cazacu.

(Ioana CALIŢCHO)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

8.500 mp de vegetaţie au ars la Gârcina

De la un focar nesupravegheat, joi dimineaţă, a izbucnit...

Proiectil neexplodat găsit în grădină

În dimineaţa de 1 mai, la ora 7.40, un...