Cerşetoria, „taxată“ mai aspru la Piatra-Neamţ

Data:

În şedinţa Consiliului Local de joi, 24 octombrie, aleşii locali vor vota un proiect de hotărâre prin care municipalitatea speră să eradicheze cerşetoria în Piatra-Neamţ. Propunerea, venită din partea grupului de consilieri PNL, se referă la o modificare a cadrului legislativ la nivel de municipiu, modificare care să le permită poliţiştilor locali să confişte sumele pe care le găsesc asupra cerşetorilor.

„Un fenomen social negativ care se manifestă zilnic în municipiul Piatra-Neamţ îl reprezintă cerşetoria. Asemeni marilor aglomerări urbane din ţară, şi municipiul nostru se confruntă din ce în ce mai acut cu efectele acestui fenomen care tinde să devină, prin amploarea sa, un adevărat flagel. Cu cât oraşul devine mai aglomerat, în special în lunile de vară (…) cu atât se măreşte şi numărul celor care cerşesc pe străzile din Piatra-Neamţ, aducând un prejudiciu imaginii oraşului (…)“, se arată în expunerea de motive a proiectului.

În continuare, iniţiatorii spun că, deşi cerşetoria poate fi amendată conform legii, sancţionarea celor care o practică nu dă rezultate, mai ales prin faptul că aceştia din urmă nu îşi achită niciodată amenzile.

„(…) Amenzile aplicate acestor persoane rămân neachitate, cunoscut fiind faptul că respectivii cetăţeni sunt lipsiţi de venituri sau bunuri materiale, acumulând amenzi neachitate în cuantum de zeci de mii de lei, motiv pentru care propunem ca sumele de bani găsite asupra persoanelor care practică cerşetoria să fie confiscate şi să constituie venituri la bugetul local“. Astfel, pe lângă faptul că cerşetorii se vor alege sancţiunea de 300 de lei, după ce proiectul va fi aprobat, riscul la care se expun este acela de a fi „muncit“ degeaba la impresionarea cetăţenilor de bună credinţă, pentru că pot rămâne fără niciun ban. (R.C.)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tânărul care a muşcat un taximetrist – trimis în judecată

Octavian Luca Onu, în vârstă de 19 ani, din...

Pedofil arestat

Ovidiu Iulian Pîrjolea, în vârstă de 33 de ani,...

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...