Cele mai scumpe taxiuri pentru pietreni

Data:

Primăria Piatra-Neamţ a stabilit în 2013 un tarif maximal de 2,2 lei pe kilometru, iar firmele de taximetrie din oraş îl aplică şi în prezent. Însă preţul va urca la 2,8 lei pe kilometru, dacă se va aproba proiectul de hotărâre aflat încă în analiză. Astfel, Piatra-Neamţ ar putea deveni oraşul cu cele mai scumpe tarife la transportul cu taxiul. Solicitarea operatorilor de transport în regim de taxi prevedea însă un tarif de 3,5 lei/kilometru. Ei îşi motivează majorarea tarifului prin creşterea preţurilor la combustibil şi piese auto.

„Prin adresa înregistrată la primărie, Asociaţia Naţională a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi – Filiala Neamţ, solicită mărirea tarifului maximal de distanţă la 3,5 lei. În urma solicitării noastre, Direcţia Regională de Statistică Neamţ, prin adresa înregistrată la sediul primăriei pietrene, ne-a comunicat indicele preţurilor de consum pentru perioada 2008 – 2013, care a fost de de 127,34%, acesta conducând la un tarif maximal de distanţă de 2,8 lei / kilometru (2,2 lei/km x 127,34% – 2,8 lei/km). În perioada 2008 – 2014 s-a constatat o creştere a preţurilor la combustibili, lubrifianţi şi piese de schimb pentru autovehicule, cu repercursiuni în buna desfăşurare a unei activităţi rentabile în taximetrie“, se arată în documentul întocmit de Gheorghe Macarie, de la Compartimentul Autorizări Comerciale şi Transport al Primăriei Piatra-Neamţ.

Taximetriştii pietreni spun că nici noul tarif, în cazul în care îl aprobă Consiliul Local, nu e suficient pentru a le acoperi cheltuielile iar clienţii se plâng că este mare şi aşa. Dacă se va aplica tariful de 2,8 lei pe kilometru la taxiuri, va deveni unul din cele mai mari din ţară, căci, spre exemplu, la Cluj-Napoca este 2,25 lei/kilometru, la Alba Iulia 2,2 lei/kilometru, în Timişoara 2,19 lei/kilometru, Deva 2,10 lei/kilometru, Iaşi 1,99 lei/kilometru, Constanţa 1,79 lei/kilometru, Braşov 1,35 lei/kilometru şi Craiova 1,35 lei/kilometru.

(Ioana CALIŢCHO)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...