Ceahlăul a pierdut, din nou (Foresta Suceava – CSM Ceahlăul 2-1 )

Data:

CSM Ceahlăul s-a întors fără niciun punct din deplasarea programată pe terenul liderei la zi a seriei I, Foresta Suceava. Jocul de sâmbătă a contat în programul rundei cu numărul XVI de campionat şi a fost câştigat de localnici cu scorul de 2-1. Ai noştri au marcat pe final de meci (min. 82) prin noul intrat Ahmed Mubarak, la capătul unei faze în care şi R. Pîntea şi-a adus o contribuţie însemnată, driblând tot ceea ce i-a ieşit în cale.

Până la momentul debutului acestui duel cu „pădurarii“ suceveni, pietrenii schimbaseră aproape întreaga echipă în lotul ce debutase, în toamnă, cu dorinţa realizării obiectivului promovării. Unica dorinţă era aceea ca prin unitatea echipei şi valoarea noilor achiziţii, echipa să poată urca până pe locul secund în clasament. Respectiva postură, postură ar fi ajutat gruparea nemţeană în participarea la „barajul“ promovării. La capitolul absenţe în formula Ceahlăului era anunţat doar portarul Alexandru Barna, nerefăcut în urma intervenţiei chirurgicale suferită. Locul acestuia putea fi preluat de Marius Chelaru sau noua achiziţie Stefan Krell.

Din nefericire, nici noii jucători veniţi la echipă în această iarnă nu au putut ajuta pe CSM Ceahlăul să încheie, pe plus, meciul cu Foresta. Gazdele şi-au asigurat izbânda graţie reuşitelor lui Bogdan Filip (min. 16), cel care a profitat de o greşeală clară a apărării pietrene, respectiv M. Ilie (min. 56), care a speculat eroarea portarului Chelaru, la respingerea balonului în faţă.

După avantajul fragil luat la pauză (1-0), tot localnicii au fost aproape de gol prin Netbai (47), care a lovit bara porţii oaspete. La rândul lor, pietrenii au contat mai mult în finalul primei reprize (min. 44) când Robert Ciobanu şi Patrick Petre nu l-au putut învinge pe portarul Niga.

Coroborat cu succesul fără efort al Ştiinţei Miroslava prin neprezentarea (aşteptată!) a oaspeţilor de la CS Dante Botoşani, eşecul CSM Ceahlăul de sâmbătă la Suceava aruncă echipa pietreană de pe locurile de play-off. În etapa următoare, pe „Municipalul“ pietrean vine o altă formaţie suceveană, CSM Bucovina Rădăuţi.

Celelalte rezultate consemnate la etapa a XVI-a, în seria I din campionatul ligii a III-a au fost: AFK Csikszereda II Miercurea Ciuc – CSO Darabani 1-1 / Rapid Brodoc – Şomuz Fălticeni 0-2 / Bucovina Rădăuţi – CSM Bacău 5-3 / Ştiinţa Miroslava – Dante Botoşani 3-0.

Etapa viitoare (sâmbătă, 18 martie, ora 15): Foresta Suceava – Ştiinţa Miroslava / CSM Ceahlăul – Bucovina Rădăuţi / CSM Bacău – Rapid Brodoc / Şomuz Fălticeni – ACsikszereda II M. Ciuc / Viitorul Darabani – Dante Botoşani.

(C.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...