Scandalul provocat de moartea Giorgianei Bianca Cimpoi, romaşcanca de 27 de ani, însărcinată în 21 de săpămâni, care a murit pe 9 ianuarie, la Spitalul de Boli Infectioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi, după ce a trecut pe sub ochii medicilor din patru spitale, a intrat în atenţia Avocatului Poporului. Astfel, acesta s-a sesizat după apariţia în media a detaliilor despre această nenorocire şi va efectua o anchetă. În paralel, au declanşat investigaţii atât conducerea Spitalului Municipal Roman, unitatea medicală unde a fost internată iniţial pacienta, cât şi conducerea Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi care a sesizat şi Poliţia. Reamintim că gravida (imobilizată întrun scaun cu rotile) a ajuns la Spitalul Roman, pentru a i se face nişte analize de sânge, pe 8 ianuarie. Apoi i s-a făcut rău, a fost dusă la Maternitatea „Elena Doamna“ din Iaşi, după câteva ore de investigaţii luându-se decizia mutării la Spitalul de Neurochirurgie, însă şi medicii de la acea unitate au decis transferul către Spitalul de Boli Infecţioase din acelaşi judeţ. Femeia nu a mai apucat să fie tratată, intrând în stop cardio-respirator şi murind. Avocatul Poporului anchetează şi decesul Geaninei Sechel, la 12 ore după ce a născut, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra- Neamţ. „Familia decedatei acuză medicii, pentru că, deşi îi ştiau problemele cardiace, au ales să o lase pe femeie să nască natural, în loc să îi facă operaţie de cezariană, aşa cum impune protocolul în astfel de cazuri. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a articolelor 22 şi 34 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii“, precizează un comunicat al Avocatului Poporului. (Mihai SAVA)