Casă de vacanţă arsă la Scăricica

Data:

 

l mai mulţi nemţeni au rămas fără locuinţe, după ce flăcările le-au mistuit

Năpasta s-a abătut asupra unui nemţean, în noaptea de luni spre marţi, când i-a ars aproape complet casa. La ora 01.08, Dispeceratul ISU Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o casă de vacanţă din satul Scăricica al comunei Alexandru cel Bun. La locul indicat s-au deplasat două autospeciale, la sosirea militarilor, incendiul manifestându-se la parterul şi mansarda construcţiei. Militarii au acţionat timp de aproape patru ore şi jumătate pentru a lichida incendiul, în urma căruia au ars casa, în proporţie de 80%, şi bunurile din aceasta. Cauza incendiului ar fi un aparat electric lăsat sub tensiune şi nesuprave-gheat. În aceeaşi situaţie a nimerit şi un localnic din localitatea Rediu, căruia i-a au ars acoperişul casei de locuit, pe suprafaţă de 150 metri pătraţi, bunuri electrocasnice şi de mobilier. Cauza probabilă a incendiului este o priză defectă.

Incendiile au făcut ravagii tot weekendul trecut, căci două case situate pe strada Ţărăncuţa din municipiul Piatra-Neamţ, în ime-diata vecinătate a Colegiului de Transporturi Auto, au luat foc duminică noaptea. Paznicul liceului a fost cel care a sesizat incendiul şi a anunţat pompierii la ora 23.13. La locul indicat s-au deplasat opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamţ, cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă. La sosirea militarilor, flăcări de peste zece metri cuprindeau una din case, o bucătărie de vară şi o magazie, în totalitate, şi acoperişul celei de-a doua case, pe jumătate. Militarii au limitat extinderea flăcărilor la casa afectată pe jumătate, apoi au acţionat timp de patru ore şi jumătate pentru stingerea incendiului. În urma evenimentului au ars şapte păsări, acoperişul unei case de locuit (40 metri pătraţi) şi jumătate din acoperişul celeilalte (40 metri pătraţi), o magazie, o bucătărie de vară, doi metri cubi lemn de foc, o motocicletă şi un aparat de sudură, s-au degradat elementele de mobilier şi electrocasnice din cele două locuinţe. Cauza incendiului este un coş de fum necurăţat de funingine şi neprotejat faţă de materialele combustibile.

(Ioana CALIŢCHO)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tânărul care a muşcat un taximetrist – trimis în judecată

Octavian Luca Onu, în vârstă de 19 ani, din...

Pedofil arestat

Ovidiu Iulian Pîrjolea, în vârstă de 33 de ani,...

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...