Ca să repare definitiv conducta magistrală a oraşului : Apa Serv va opri apa săptămâna viitoare

Data:

Specialiştii de la APA Serv au găsit soluţiile tehnice să remedieze defecţiunea la conducta magistrală a oraşului şi vor opri din nou apa, săptămâna viitoare. Apa Serv a întocmit planul de măsuri ce se va aplica în acest caz, deciziile şi aprobarea întreruperii, din nou, a apei către locuinţele pietrenilor, va fi luată în şedinţa de astăzi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, ce se va întruni la Prefectură.

„Apa Serv a propus oprirea apei marţea viitoare, dar decizia se va lua în şedinţa CJSU de vineri. Chiar dacă oprirea apei în oraş e pentru 48 de ore, reparaţiile efectuate de Apa Serv ar trebui să dureze doar 24 de ore, însă s-a luat o marjă de eroare în calcul, pentru că sunt unele zone unde apa e posibil să revină cu întârziere, în Ciritei, spre exemplu, şi în Dărmăneşti“, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Apa ar trebui să fie întreruptă în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 00.00, urmând a fi afectate munici-piul Piatra-Neamţ şi comunele Gârcina, Girov şi Dochia. Astăzi va avea loc o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în care se va discuta

solicitarea Apa Serv şi se vor lua măsuri pentru limitarea efectelor acesteia.

(I. CALIŢCHO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...