Raze răzlețe de lumină străpungeau penumbra magaziei de lemne în care mă furișasem înlăturând două țigle de pe acoperiș. Eram în preajma adolescenței. Cu oarecare teamă am ridicat încet capacul unui mare cufăr de lemn pus într-un colț mai ferit. La iveală a ieșit o movilă de cărți amestecate de-a valma. Mirărilor și întrebărilor mele le-a răspuns Tatăl meu care mi-a dezvăluit misterul cufărului de lemn. Acolo ținea el ascunse toate cărțile presupuse a fi periculoase pentru noua orânduire a oamenilor muncii, indiferent că era vorba de Colecția 15 lei, sau de Mihail Strogoff a lui Jules Verne, încă nepublicat la vremea aceea.
Așa a intrat în viața mea, magia Hârtiei. Am descoperit încet farmecul conținutului complet necunoscut mie până atunci, farmec care mi-a impulsionat curiozitatea și fantezia, m-a făcut să visez cu ochii deschiși la niște lumi nebănuite. Foșnetul șoptit al paginilor întoarse a început să-mi placă, am înțeles rostul și importanța Hârtiei. Rândurile scrise pe suportul ei fragil însemnau pentru mine, la începutul vieții ,,adevărate”, o multitudine de aspecte ale vieții reale sau imaginare, au constituit și constituie încă un permanent ghid al cunoașterii. Datorită Hârtiei am găsit refugiu, inspirație și suport pentru întrebările pe care nu cutezam să le discut cu altcineva. Sunt îndeajuns oare sentimentele mele și respectul față de această invenție a omului pentru a cuprinde imensa ei însemnătate?
Hârtia? Element al progresului care a absorbit și reflectat totul despre existența noastră. Istorie, prezent, viitor, informații sau date care au consemnat și consolidat trecerea noastră prin timp, păstrând intacte suflul și simțul umanității.
De la simple caiete, fițuici sau liste de cumpărături, la acte oficiale, scrisori intime, gânduri, planuri de construcții, hărți de navigație care au dus la descoperiri epocale, simfonii, poezii, romane, sentințe capitale sau imnuri și ode, toate evenimentele mai mult sau mai puțin importante ale vieții noastre, le-a oglindit și sper să le oglindească încă multă vreme, Hârtia, martoră a evoluției noastre din momentul apariției ei. Cine nu a iubit cartea, nu va putea niciodată să înțeleagă plăcerea care te cuprinde atunci când intrând într-o librărie simți mirosul cărților. Hârtia miroase a inteligență, a cunoaștere. Hârtia înseamnă pur și simplu, CULTURĂ!
Câte gânduri, cât zbucium, câte frământări au fost încredințate Hârtiei, câte amintiri sau vieți care au inspirat și încă inspiră, a păstrat Hârtia, câte dezamăgiri, câtă tristețe sau extaz, câte comori ale sufletului omenesc a adăpostit această invenție, și câtă ironie în gestul simplu de o arunca atât de des la gunoi.
Dar mirosul banilor? Câți se gândesc la asta? Foșnetul și adierea bancnotelor te duce câteodată cu gândul la toți cei cărora le-au trecut prin mână, legătura permanentă cu spiritul pecuniar al semenilor tăi. Mister, farmec, curiozitate, iată câteva din însușirile care însoțesc Hârtia.
Hârtia lasă drum liber fanteziei, îți oferă șansa să construiești în imaginația și gândurile tale o lume frumoasă, fără opreliști sau granițe, o lume liberă!! Factor subtil dar dominant al existenței noastre, Hârtia va fi întotdeauna adăpostul și pârghia de lansare a ideilor umane, a speranței, a cizelării limbii, a frumuseții și puterii cuvântului. HÂRTIA.
Mircea BIBAC 