Am avut curiozitatea elementară de a privi câteva dintre producţiile regizorale ale Festivalului de film de scurt-metraj „Bucharest Short Film Festival (BSFF)“, aflat la a III-a ediţie şi organizat sub auspiciile imagistice şi halucinante ale lui Radu Munteanu şi ale Fundaţiei „C.M.IMAGO“.
Nu-mi place capitala ţării, mă rătăcesc pe străzi, publicitatea agresivă şi colorată mă năuceşte, prin culoarele subte-rane ale metroului mă pierd şi mă apucă plânsul, încurc dreapta cu stânga, înaintea cu înapoiul… Am fost invitată sa văd filmele, dar nu am putut participa la asta, îmi este greu să plec de aici, să am ţinută, bagaje, costuri, risipă, am lăsat lucrurile aşa…
Întâmplarea, însă, a făcut să-l cunosc pe tânărul regizor din Piatra-Neamţ, Radu Munteanu. Este un tânăr subţire, avea fes, era ger, şi părea să aibă „privire“, gust rafinat, vorbea despre Sergiu Nicolaescu ca despre un apropiat, cu o degajare familiară care, la început, mi s-a părut îndoielnică… Ca atare, prima oră de dialog cu dumnealui a fost sub semnul unei suspiciuni „i-legi-time“ din partea mea şi scriu acum în ideea de „mea culpa“.
De fapt, eu adresam din când în când câte o întrebare rea, otrăvită, plină de ironică autosuficienţă (de care voi fi nevoită să mă lecuiesc). Mi-a intrat mie în cap un lucru greşit, anume acela că abia maturitatea dobândită după patruzeci şi cinci de ani poate demonstra deplina ştiinţă pe un domeniu, iar vârsta înaintată este semn de înţelep-ciune. Şi totuşi este ceva aici, vorba lui C.M., a altor profesionişti din diverse domenii, chirurgi, ş.a.m.d., vorba unor judecători cu ţinută: „întâi înveţi meserie şi apoi faci artă“ (na, citat exact, C.M.). Dar, pentru cei care au chemare artistică, este posibilă excelenţa şi la vârste crude.
Radu mi-a vorbit despre acest festival inedit şi agreat la Bucureşti, eu i-am vorbit despre clasicii cinematografiei pe care i-am adorat mereu, îmi dădea o bună impresie de pricepere şi fineţe a gustului. Abia după câteva zile mi-a parvenit link-ul filmelor importante şi premiate la festivalul organizat de aceşti nebuni ai imaginii din Piatra-Neamţ.
Am luat masa împreună şi, în capul mesei, stătea C.M. care privea cu îngrijorare, mascată ironic, pe acest regizor tânăr, preocupat de claritatea răspunsurilor şi de impresia pe care mi-ar putea-o lăsa.
La rândul său, Radu îl privea reverenţios şi îi spunea cu graţie „tu“. La un moment dat, m-am retras în mine însămi şi i-am lăsat să vorbească despre „peliculă“, culoare, cadre în mişcare şi mişcare în cadru, planuri şi obiective specifice, unghiuri de percepţie, nebunia şi inteligenţa creaţiei cinematografice. Auzeam: „cine nu cunoaşte Arta Fotogra-fică nu poate face ima-gine de film vreodată“ şi Radu aproba afirmaţia… Filmul este fotografie în mişcare, auzeam, dar lumea ce este, ce este real din toate aceste fantezii, în câte feluri poate fi spus adevărul?
Mi se părea că mă aflu eu însămi într-un film suprarealist, din care nu pot face parte, că nu se vorbeşte limba pe care o pricep eu, că sunt bătrână şi irecupe-rabilă şi mi s-a făcut dor de cărările mele cunoscute, de limba poemelor, a dreptului şi filosofiei.
Dar tot eu mi-am zis, peste ceva timp, nu, nu e o bună gândirea aceasta, este timpul lor şi ia!, stai, înaintea oricărei judecăţi, să văd şi eu aceste scurtmetraje despre care s-au rostit atâtea concepte necunoscute mie, să aflu şi eu ce fel de demenţă este aceasta în care se implică pasional oameni plăcuţi şi dragi, oameni care chiar cred în frumuseţe.
Am ales să mă exprim doar despre filmul câştigător. Am avut un moment de iritare iniţială din pricina imperfecţiunii traducerii din franceză în engleză, dar este vorba despre „Le defi du rade“ a lui François Zaďdi, un tânăr regizor congolez (uuups?!?) la care se simte o bună educaţie europeană. Mi-am revenit în faţa evidenţei calităţii imaginii şi ideii filmului. Imago, imago mundi?- Am început să pricep.
Filmul e bun şi te „fură“, e un film al credinţei autentice şi născut din fondul educaţional al Bisericii. Iadul, diavolul, răul din om, lumea cu susul în jos… ce este aici?
Am perceput repede intensitatea simbolică a imaginilor, aproape prea intens, dramatic. Eu nu deţin ştiinţa şi limbajul care descrie arta „peliculei“, dar am văzut ce se vrea: o demonstraţie estetică evidentă că diavolul (răul) nu poate învinge, am simţit şi apreciat cu toată mintea ideea filmului. Scurtmetrajul „transmite“ în mod vibrant, în tuşe grele ima-ginea lui Dumnezeu, cu privire bună, şi blând, care împrăştie talanţii şi transformă alcoolul în apă sfinţită, ucide răul şi întruparea lui monstruoasă, multiplă, este recunoscut de o ingenuă şi, la final, desfiinţează însuşi iadul, chiar dacă El însuşi apare în ultima imagine oarecum desfigurat; o simbolistică, o simbioză imagistică greu de egalat, admirabilă.
„Bucharest Short Film Festival (BSFF)“, un eveniment dorit şi la Piatra-Neamţ.
(Anica LUNCANU)
„Bucharest Short Film Festival (BSFF)“, festivalul internaţional de scurtmetraje a fost organizat de către producătorul şi regizorul de film pietrean Radu Munteanu şi Fundaţia „C.M.IMAGO“. A avut cea de a III-a Ediţie în luna decembrie, la Cinemateca Eforie din Bucureşti. Au fost prezente 66 de scurt-metraje, premiate în cele mai mari festivaluri de film din lume care au concurat pentru premiile ediţiei din anul 2018.
Programul a cuprins şapte seri de festival, cu filme ce provin din întreaga lume, selectate dintre cele peste 1.400 de filme înscrise în competiţia BSFF 2018. Un nou succes, ediţia a III-a s-a bucurat de o prezenţă a publicului foarte ridicată, sălile cinematografelor au fost arhipline, seri la rând, şi aplauzele fervente ale publicului au însoţit aproape toate filmele proiectate, la fel ca şi în primele două ediţii din 2016 şi 2017.
Statisticile, zona de interes, numărul foarte mare de participanţi poziţionează BSFF ca fiind cel mai important festival de scurtmetraje din România.
http://Bucharestshort.ro/winners-2/
www.colectiadeazi.ro
