Pugiliştii pietreni s-au întors cu alte clasări pe locurile podiumului, după participarea la ultimul turneu pregătitor al sezonului 2015. Vineri şi sâmbătă, la Iaşi, echipa profesorului Gabriel Câmpescu aparţinând Fundaţiei Boxul Nemţean s-a numărat între competitoarele aliniate la startul celei de-a doua ediţii a Memorialului ieşean „Florin Butnaru“.Organizatorii evenimentului au fost oficialii Clubului Sportiv „Unirea Soroceanu“ Iaşi. Alături de reprezentanţii echipei pietrene şi de cei ai gazdelor au mai răspuns invitaţiei de participare sportivi legitimaţi la cluburile ieşene CSM, Gladiatorul şi Gym Box, respectiv reprezentanţi ai cluburilor de specialitate din oraşele Roman şi Suceava. Delegaţia pietreană i-a avut în componenţă pe cei patru elevi ai antrenorului Câmpescu.
Cimpoeşu şi Roiu, duble victorii
La secţiunea destinată cadeţilor, Samuel Cimpoeşu a fost desemnat câştigător în cadrul categoriei 50 kilograme. Pietrea-nul a triumfat după două meciuri câştigate prin decizie la puncte, împotriva unor adversari localnici: unul de la clubul Gym Box, iar celălalt din curtea organizatorilor de la „Unirea Soroceanu“ Iaşi. În cadrul categoriei cadeţilor, la 40 kilograme, Valentin Chifan a câştigat la puncte în faţa unui alt reprezentant al gazdelor de la Unirea Iaşi, iar în al doilea meci a pierdut, la puncte, în duelul cu alt ieşean, sportiv legitimat la gruparea Coom Val. Învins a fost şi Anton Ilimescu, în cadrul secţiunii de vârstă 54 kilograme. Elevul antrenorului Câmpescu s-a înclinat în faţa unui pugilist de la CSS „Unirea Soroceanu“ Iaşi, iar la categoria tineret (56 kilograme), Vasile Roiu a câştigat meciul cu un sportiv de la CSM Suceava, prin decizie la puncte, situaţie repetată şi în disputa cu un luptător de la gruparea gazdă.
Diplome, medalii, dulciuri şi câte o geacă sport învingătorilor
La finalul întrecerilor, profesorul Gabriel Câmpescu s-a declarat mulţumit de prestaţia şi rezultatele pozitive ale propriilor sportivi. „A fost o competiţie de verificare, organizată mai mult pentru categoria celor mici, de la nivelul copiilor, cadeţilor şi juniorilor. În ceea ce-i priveşte, sportivii noştri s-au străduit să-şi pună în valoarea toate acumulările dintr-un sezon competiţional“. După ultimul meci, organizatorii au oferit premii participanţilor, medalii, diplome , dulciuri, băuturi răcoritoare, fructe şi câte o geacă tip sport pentru fiecare câştigător al categoriilor de concurs.
Fără adversar, Ivanov a rămas în afara ringului
Înainte de gala începută vineri, antrenorul pugiliştilor noştri le-a solicitat organizatorilor un parte-ner de concurs şi pentru Iulian Ivanov, pietreanul care a debutat deja la categoria seniorilor. Cum însă localnicii nu au putut prezenta în ring un adversar care să-şi dorească să-l înfrunte pe campionul naţional pietrean la categoria tineret, Ivanov a rămas în afara ringului. Nu la fel s-a întâmplat cu Anton Ilimescu. Pentru acesta, gala de săptămâna trecută de la Iaşi a însemnat primul contact cu boxul, cu adversarii necunoscuţi şi chiar cu ringul de box, gândind că în propria sală el şi colegii lui nu dispun de o asemenea dotare.
În aşteptarea lui Moş Crăciun şi a primului cantonament din 2016
Exceptând obiectivele propuse în cadrul memorialului ieşean, sportivii noştri au mai avut în program şi câteva obiective turistice. Întorşi acasă, pugiliştii pietreni îşi vor continua seria antrenamentelor în sala improvizată de la stadionul „Municipal-Ceahlăul“, dar cu şedinţe de pregătite anunţate numai de la ora 10 a dimineţii. Miercuri, 23 decembrie, echipa fundaţiei Boxul Nemţean îl va aştepta pe Moş Crăciun în propria locaţie de pregătire. Ulterior, în prima săptămână a anului nou, antrenorul Câmpescu va conduce stagiul de pregătire centralizată, la Izvorul Mureşului, acţiune dedicată exclusiv celor înscrişi în concursurile oficiale din sezonul următor. (Ciprian AVĂDANEI)



