Aproape că nu există zi în care măcar un cabinet, din cadrul Policlinicii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ, să nu aibă pacienţi la uşă care aşteaptă ca medicii să-şi respecte orarul de lucru. Ieri, în jurul orei 9.40, cel puţin trei medici au întârziat la cabinete, în timp ce pacienţilor, nu puţini la număr, li s-a transmis, de către asistenţii medicali, că doctorii cu pricina se află, cu treabă, în spital, pe secţii. Persoanelor cu bilete de trimitere la cabinetul de Chirurgie li s-a spus doar că, din moment în moment, medicul va ajunge; în realitate, aşa cum am fost informaţi de asistentul medical, specialistul nici măcar nu-şi anunţase întârzierea. Adică, o aşteptare din partea pacienţilor de peste o oră şi patruzeci de minute, fără ca aceştia să aibă siguranţa că până la urmă medicul va veni sau nu. Lipsa de organizare din Policlinică a fost pusă în vedere, în mai multe rânduri, conducerii SJU, însă până acum nu a fost semnalată nicio schimbare în bine. Mai mult, după proaspătul control efectuat de o echipă a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, reprezentanţii instituţiei au constatat şi ei că întârzieri mai există, dar verificările punctuale au arătat că acestea au fost justificate, prin faptul că doctorii se aflau, în acele momente, în sălile de operaţii. Trebuie ştiut însă că unii medici pro-fită şi folosesc aceste scuze, legate de implicarea în operaţii sau alte „consultaţii urgente“, destul de des, aşa încât n-ar fi rău dacă aceste informaţii ar fi verificate constant. Ceilalţi doi medici care şi-au făcut pacienţii să aştepte, ieri, în faţa uşilor închise, sunt de la cabinetele de Cardiologie şi, respectiv, ORL.
(T. MARIAN)