-2.9 C
Piatra Neamț
luni, februarie 17, 2025
AcasăSocialBătaie aprigă pentru vaccinurile antigripale

Bătaie aprigă pentru vaccinurile antigripale

Date:

l fiecare medic de familie a primit doar câte 18 doze

Vaccinurile antigripale trimise de Ministerul Sănătăţii la începutul acestei săptămâni s-au dovedit a fi insuficiente, reprezentanţii Direc- ţiei de Sănătate Publică (DSP) fiind nevoiţi să le împartă raţional, pentru a împăca pe toată lumea. Astfel, fiecărui medic de familie din judeţ i se cuvin doar câte 18 doze de vaccin antigripal, deşi unii au cerut dublu s-au chiar mai mult. În spitale vor fi distribuite aproximativ 1.300 de doze din cele 5.800 de doze primite în prima tranşă. Ieri, mai mulţi medici de familie din judeţ s-au prezentat la sediul DSP pentru a-şi ridica vaccinurile.

Tot ieri, reprezentanţii DSP au mai făcut o comandă la MS pentru încă 10.000 de vaccinuri antigripale. Chiar dacă anul acesta, spre deosebire de alţi ani, vaccinul a fost distribuit la timp, medicii consideră că dozele sunt insuficiente pentru că au înscrişi pe liste sute de pacienţi. „Va fi greu să selectez. Nu ştiu cum o să împart aceste vaccinuri, şi aşa destul de puţine, iar în evidenţă sunt foarte mulţi pacienţi cu diabet, cu afecţiuni cardiovasculare ori cu alte probleme medicale. Probabil că vor avea prioritate cei care vin la consultaţii. Sunt şi pacienţi care refuză imunizarea antigripală“, a spus dr. Mariana Ciobanu, medic de familie în comuna Mărgineni.

„Pe lista mea sunt 700 de pacienţi cu boli cronice. Toţi ar fi avut dreptul la imunizare gratuită. Nici nu avea rost să stabilesc priorităţi. Pur şi simplu o să fie vaccinaţi primii care vor intra în cabinet“, ne-a declarat medicul de familie Angela Bica. Medicii epidemiologi atenţionează că ar trebui imunizaţi pacienţii care sunt consideraţi ca făcând parte din grupele de risc în caz de îmbolnăvire cu gripă, adică bolnavii cronici, cardiacii, bătrânii de peste 65 de ani, ori cei cu probleme imunitare. „Deocamdată în judeţ nu există niciun caz de gripă, astfel încât este suficient timp ca populaţia să se vaccineze şi ca serul să-şi facă efectul scontat. Vaccinul «Influvac» este produs de compania farmaceutică Sanofi Pasteur din Franţa şi corespunde recomandă rilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. De la răcirea vremii au fost înregistrate foarte multe cazuri de viroze respiratorii, totodată este de aşteptat să apară şi gripa. La sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie se poate declanşa ca de obicei un vîrf epidemiologic“, a declarat medicul Roxana Pipirigeanu, şefa Serviciului Epidemiologic din cadrul DSP. Între timp, în judeţ, numărul virozelor şi pneumoniilor se menţine în continuare ridicat. Astfel, în ultima săptămână au fost înregistrate 1.100 de cazuri noi de viroze respiratorii şi 400 de pneumonii. Majoritatea pacienţilor sunt copiii cu vârste preşcolare şi şcolarii mici. (Maria NISTOR)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.