Ieri dimineaţă, pe la ora 2, a avut loc un accident rutier pe strada Piatra Corbului din oraşul Bicaz. Poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Bicaz Chei, conducea o autocisternă cu viteză şi, într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul direcţiei intrând cu ansamblul de vehicule în gardul unei firme şi acroşând doi stâlpi de susţinere a reţelei electrice, avariind o ţeavă de gaz şi apoi răsturnându-se. Şoferul, care nu băuse alcool, a suferit mai multe traumatisme fiind dus cu ambulanţa la spital. Din cauza evenimentului, pe DN 12C s-a circulat pe un singur sens, timp de mai multe ore, cât a durat mutarea cimentului din prima autocisternă în alta şi repunerea vehiculului pe roţi cu ajutorul unei macarale de mare tonaj.
Şi miercuri seară, la 21.30, alt accidents-a petrecut pe strada Ştefan cel Mare din Târgu-Neamţ. O tânără de 22 de ani din Răuceşti conducea o maşină şi a dat peste un localnic de 79 de ani care traversa neregulamentar. Pietonul a fost rănit, iar şoferiţa este acuzată de vătămare corporală din culpă. De asemenea, miercuri după-amiază, un bărbat de 39 de ani din Buruieneşti (Doljeşti) mergea cu autoturismul pe strada Nicolae Iorga şi a dat peste un copil de 6 ani care se deplasa pe partea carosabilă. Şi în Rediu, în aceeaşi după-amiază, un băiat de 11 ani care mergea cu bicicleta pe strada Preot Constantin Condurat s-a izbit într-o autoutilitară, fiind rănit.
(Mihai SAVA)