Au pierdut şi cu Bucovina Pojorâta (FC Ceahlăul – Bucovina Pojorâta 0-4)

Data:

Ceahlăul rămâne pe tobogan în campionatul intern de fotbal. Formaţia pietreană a înregistrat o nouă înfrângere. Eşecul nou s-a conturat sâmbătă, în cadrul celei de-a treia etape din turneul play-out (lupta pentru evitarea retrogradării). În seria I a eşalonului secund, ai noştri au mai bifat o contraperformanţă: au pierdut pe teren propriu şi în faţa Bucovinei Pojorâta. În sezonul precedent intern, tabăra suceveană era cunoscută drept o parteneră tradiţională de întrecere pentru echipa „satelit“ a Ceahlăului (FC Ceahlăul II), în campionatul Ligii a treia.

În precedentele două confruntări din actualul sezon de eşalon secund, bucovinenii din Pojorâta şi galben-negrii de la Ceahlăul nu izbutiseră să-şi apropie victoria. În turul sezonului regulat, pe Borzoghean, cele două adversare îşi împărţiseră punctele „remizei albe“ (0-0), iar în retur, deşi se marcaseră şase goluri la Pojorâta, niciuna dintre competitoare nu a câştigat: 3-3.

 

Experiment forţat, fără rezultat

 

Sâmbătă, profitând şi de experimentul forţat la care au fost supuşi reprezentanţii echipei noastre (cu mulţi juniori prea cruzi chiar şi pentru Liga 2 în teren), bucovinenii şi-au luat revanşa după nereuşitele precedente în faţa pietrenilor. Barna, Călin, Tăbăcariu şi Margină au fost singurii jucători care îndeplineau vârsta seniorilor în lotul gazdelor.

Restul componenţilor au fost convinşi de antrenori să revină în vestiarul primei echipe de la FC Ceahlăul, din grupa de Elită Under 19 a clubului, pentru a asigura parcursul formaţiei în liga secundă, până la terminarea sezonului.

Cu toate strădaniile, antrenorii Valentin Avădanei (rămas la marginea terenului aproape întreg meciul pentru a-şi dirija jucătorii) şi Florin Anton (aflat pe banca tehnică) nu au putut produce minuni în jocul favoriţilor.

Oaspeţii au speculat şi au învins categoric

De partea cealaltă, nici oaspeţii din Pojorâta nu au impresionat. Mult mai bine cotaţi decât ai noştri în lupta pentru evitarea retrogradării de pe celelalte două locuri retrogradabile direct, bucovinenii n-au rupt gura târgului în disputa de acum două zile. Aceştia doar au ştiut să profite, din plin, de lipsa de experienţă, iar pe final şi de căderea fizică a tinerilor de la FC Ceahlăul.

Victoria Pojorâtei a fost una pe deplin meritată, dacă ţinem cont şi de faptul că oaspeţii şi-au permis luxul de a rata şi o lovtuiră de pedeapsă, la scorul de 0-1 (min. 51), prin Căinari, după ce tot el fusese acroşat de Călin, în careul nemţean. În dreptul localniclor, unica oportunitate de gol a însemnat lovitura de cap a lui Mitrofan, în prima repriză. Bine plasat la „rădăcina barei“, balonul nu a avut suficientă forţă de a-l învinge pe portarul Pop, care a deviat în corner.

În celelalte două partide din seria I (faza play-out) s-au consemnat rezultatele: Gloria Buzău – Rapid CFR Suceava 2 – 0 / ACS Berceni – CS Baloteşti 1 – 1.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...