Acasă Social Astăzi se deschide ştrandul

Astăzi se deschide ştrandul

3142
2
DISTRIBUIȚI

Începând din acest sfârşit de săptămână, Ştrandul Municipal din Piatra-Neamţ şi-a deschis porţile, iar pietrenii vor putea să-şi petreacă primul weekend din acest sezon estival pe un şezlong sau la un grătar în complexul de agrement. Deşi vremea nu se anunţă tocmai potrivită pentru scăldat, activitatea în ştrand se reia, aşa cum autorităţile au promis în urmă cu câteva zile.

„Au fost o serie de lucrări pe care le-am executat acolo (…), deja în acest moment ştrandul arată mult mai bine decât în anii trecuţi şi eu garantez că va arăta din ce în ce mai bine, de la an la an. Referitor la unele discuţii apărute în spaţiul public (n.r. – că s-a întârziat deschiderea), m-am interesat şi am aflat că în ultimii 10 ani ştrandul  s-a deschis la 1 iunie sau mai târziu, pentru că astea sunt condiţiile meteo din municipiul Piatra-Neamţ; niciodată nu s-a deschis mai devreme de 1 iunie. Şi aşa, studiind prognoza pentru sfârşitul acestei săptămâni, s-ar putea să nu se poată face baie (se anunţă 18 grade şi ploi, cel puţin duminică), dar la 1 iunie ştrandul este pregătit pentru toţi cei care doresc să-l acceseze. Ieri am fost acolo, echipele lucrau la ultimele amenajări“, a spus primarul Dragoş Chitic.

Tarifele şi programul

Deoarece pentru omul de rând bugetul este important, municipalitatea precizează că tarifele au rămas neschimbate faţă de anii anteriori, cu unele excepţii. De exemplu, intrarea pietonală şi a celor cazaţi în incintă va fi gratuită, iar staţionarea autovehiculelor va fi de 2 lei pe oră în intervalul 08.00-24.00 şi gratis după această oră. În ceea ce priveşte accesul la bazine, preţul va fi de 5 lei pe zi pentru copii şi 12 lei pentru adulţi (17 lei în zona VIP). Alte ta-rife practicate la ştrand sunt următoarele: pentru terenul de baschet – 25 lei/oră/coş; volei – 50 lei/oră; volei pe nisip – 60 lei/oră, fotbal pe bitum – 50 lei/oră, iar pentru terenul de tenis tariful e de 15 lei/oră între 08.00-18.00 şi 25 de lei – după ora 18.00.

Referitor la spaţiile de cazare existente în complexul de agrement, Consiliul Local a aprobat următoarele tarife: o căsuţă cu acces la duşuri şi toalete comune va fi 50 lei/zi, una cu tot cu aceste facilităţi – 100 lei/zi. Grătarele se vor putea închiria cu 5 lei/zi, mesele pentru tenis de masă cu 10 lei/oră.

(Roxana CHIRILĂ)

2 COMENTARII

  1. 100 lei / zi cazarea intr-o cutie de chibrituri si in conditii mizerabile ?!?!?!

    Daca esti capabil sa-ti faci bine calculele, cu proximativ aceeasi bani sau chiar mai putin daca prinzi ceva promotii, te poti caza la hotel sau pensiune in conditii net superioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.