La Roznov sunt în plină desfăşurare lucrările pregătitoare pentru amenajarea primului sens giratoriu din oraş – la intersecţia DN 15 cu DJ 156A (zona „La Vinca“).
Un poliţist din judeţul Neamţ a fost prins în flagrant de procurorii DNA Bacău în timp ce primea 15.000 de euro de la un individ căruia îi promisese că poate interveni pe lângă organele de anchetă pentru a nu fi arestat într-un dosar penal. Poliţistul mai primise anterior alţi 13.000 de euro de la acelaşi individ, pentru a interveni în alt dosar.
Proiectul reţelei judeţene de gaz metan, propus spre finanţare de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Metropolitan Gaz“ Neamţ (constituită de Consiliul Judeţean şi comunele Ştefan cel Mare, Dragomireşti, Războieni, Bodeşti, Girov, Dobreni şi Gârcina) prinde contur.
Din cauza unei oale uitată pe foc, în după-amiaza de 23 septembrie, a izbucnit un incendiu în bucătăria unui apartament situat la etajul III, într-un bloc de pe strada Grigore Ureche (cartierul Dărmăneşti), din municipiul Piatra-Neamţ.
Nerespectarea semnificaţiei indicatorului „STOP“ a dus la producerea unui accident, ieri dimineaţă, în cartierul Mărăţei al municipiului Piatra-Neamţ.
O autoutilitară, încărcată cu materiale de construcţie, neasigurate corespunzător, a încurcat tot traficul rutier de pe strada Orhei
Un proiect demarat în urmă cu aproape opt ani este pe cale a fi finalizat.
Realitatea Media – ziar local pentru județul Neamț, disponibil în format fizic și online. Știri actuale, informații verificate și reportaje locale.
© 2025 Realitatea Media. All Rights Reserved.






