Când am început să discut cu cetăţenii proiectul meu pentru Piatra-Neamţ, oamenii erau foarte miraţi că abordam subiecte tabu până nu demult, şi chiar mă atenţionau că prea spun lucrurilor pe nume. Mai mult decât atât, un colaborator din presa scrisă chiar a refuzat la un moment dat formulările mele dintr-un interviu pe motiv că eram prea direct. După câteva luni bune de discuţii şi dezbateri proiectul pentru oraş a căpătat forma finală şi, ce este mai important, în jurul meu s-a format o echipă, care, pot să spun cu mândrie, şi-ar dori s-o aibă orice partid din Piatra-Neamţ.
Am provocat partidele politice la abordarea unor teme de discuţie fără de care, după părerea mea, nu vom putea merge mai departe şi vizând în principal situaţia economică şi socială a muncipiului.
Este cunoscut şi recunoscut faptul că proiectul de transformare a oraşului nostru în staţiune turistică a fost falimentar din start şi a adus datorii de multe zeci de milioane de euro pentru noi, cetăţenii oraşului, dar şi be-neficii grase pentru gaşca ce a condus oraşul in ultimii 12 ani. Este firesc să ne punem întrebarea: falimentul societăţii Perla Invest se datorează numai faptului că nu a primit zăpadă de la Cel de Sus sau mai marii oraşului au adus societatea în această situaţie tocmai pentru a o vinde bucată cu bucată, cum de altfel şi începuse cu terenul din ştrand. E o întrebare pe care cetăţenii o repetă foarte des şi nu înţeleg de ce nu au fost consultaţi cand oraşul a fost împovărat cu datorii. În fapt, dacă nu ar fi intervenit instituţiile statului se repeta aceeaşi reţetă prin care au fost falimentate societăţile Consiliului Local şi vândute la bucată: Aquacalor, Locato, Transurban.
Ne spune cineva cum au fost înstrăinare terenurile primăriei din faţa staţiei de Salvare, fostul sediu al SC Salubritas din Gara Veche, fostul bazar din zona Kaufland, terenul din faţa spitalului şi multe altele? Va plăti cine este responsabil de proastele lucrări de la Curtea Domnească şi Teatrul Tineretului şi de ce li s-au deblocat garanţiile celor care au executat astfel de lucrări? Unde au dispărut fără urmă fondurile primite cu nemiluita de clubul de fotbal Ceahlăul în timp ce echipa de suflet a pietrenilor dispare din competiţiile naţionale? Sau care sunt proprietarii de fapt ai spaţiilor comerciale construite pe domeniul public în staţiile de autobuz de la Orion, Piaţa Centrală, Ozana sau Calea Romanului?
Cu siguranţă justiţia va face lumină în multe astfel de situaţii dar concluzia este una: partidele şi liderii lor au fost părtaşe la tot acest jaf şi în special PNL şi PSD, care de fapt sunt aceeaşi mafie politică. Toată poleiala mincinoasă s-a spălat de pe imaginea bucolică a oraşului turistic arătând în final că întreaga construcţie demagogică arată de fapt ca un castel de nisip care de fapt este o ruină; infrastructura rutieră începe să se deterioreze după multele intervenţii, zestrea edilitară învechită începe să pună probleme de funcţionare în alimentarea cu apă a oraşului, centralele termice pe bani de împrumut au fost tăiate şi duse aiurea, amenajarea muntelui Cozla s-a impotmolit înainte de a începe, Piaţa Centrală, mândria oraşului, arsă din nu ştiu ce motive.
Firesc ar fi ca la aceste întrebări să răspundă cei care conduc acum oraşul şi emit pretenţii să ne mai prostească încă patru ani de aici încolo. Programul lor de guvernare locală arată frumos ca o carte de colorat pentru copii, cum copilării (ca sa fiu elegant) sunt şi promisiunile pe care le repetă din patru în patru ani: kilometri de asfalt, apă, canal, gratuităţi cu nemiluita, bani pentru ONG-uri bla bla bla…
Nu credeţi că ar trebui oferite nişte răspunsuri pentru situaţia în care se află oraşul înainte de a minţi în continuare sau se încearcă, de fapt împrăştiind oamenii la partidele mafiei locale, să se acopere jaful siste-matic prin care a fost ciopârţit patrimoniul oraşului în ultimiii ani. Am fi tentaţi să aruncăm vina pe fostul primar, prins acum în focul justiţiei, însă personal consider ca este o greşeală. Toate s-au petrecut cu complicitatea unui întreg sistem politic şi nu numai, ce a cuprins oamenii din Primărie şi Consiliul Local, care acum fug de la un partid la altul fără să se uite în urmă şi încearcă să ocupe un loc în fruntea bucatelor pu-blice.
Cu siguranţă lucrurile nu vor mai continua in acest fel. Alegerile din 5 iunie vor marca un moment de cotitură în administraţia oraşului nostru. Vom administra oraşul prin voinţa şi în folosul cetăţenilor. Pentru că principalul avantaj al unui primar independent este tocmai faptul căse subordonează locuitorilor care l-au ales şi nu şefilor politici ai partidelor. Primarul independent îi are alături pe cetăţeni şi nu clientela politică ce a gestionat declinul economic şi demografic al Pietrei din ultimii ani. Este timpul să spunem: ajunge! Vrem un viitor pentru copiii noştri aici, alături de noi, acasă!
Oamenii din primărie, inclusiv primarul, au o boală: uită ca ei sunt slujbaşii cetăţenilor şi nu invers. De asta mafia politică şi nepotismul s-au întins ca un cancer. Lucrurile trebuie schimbate! Eşti muncitor şi cinstit, rămâi în funcţie, indiferent de culoarea ta politică ! Eşti leneş şi hoţ¸ zbori, chiar dacă eşti frate cu primarul! Şi mai ales, ai grijă funcţionarule, să respecţi cetăţeanul, că el este adevăratul tău patron!