În cursul zilei de duminică, 27 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Durău a avut loc un accident în urma căruia o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. „Nimic neobişnuit, fiindcă accidente mai grave sau mai puţin grave se produc frecvent pe pistele de schi“, după cum susţin reprezentanţii Serviciului Salvamont. Mai neo-bişnuit, însă, este faptul că victima nu a putut beneficia în timp util de ajutor medical deoarece accesul la baza pârtiei al ambulanţei venită în ajutor era blocat de maşinile turiştilor parcate haotic.
„Atât timp cât vinovaţi de producerea lor sunt schiorii, prin greşeli de tehnică şi accidentele nu se produc din cauza deficienţelor pistelor, a calităţii zăpezii, a tunurilor lăsate neprotejate sau a plaselor necores-punzătoare, este ok. Ceea ce nu este acceptabil este că, datorită lipsei unei sistematizări lucide, toate căile de evacuare a accidentatului erau blocate de maşini parcate claie peste grămadă, în stil caracteristic românesc. Nu este acceptabil să tragi accidentatul perintre maşini prin parcări şi să aştepţi zeci de minute ca ambulanţa să-şi facă loc pe ultimii 200 de metri. Că ieri (n.red. – duminică) nu era o urgenţă de gradul I, suntem de acord, dar nu poţi fi de acord că nu se poate întâmpla un accident grav, data viitoare“, a spus şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef.
Tot acesta a precizat că a încercat să poarte o discuţie „constructivă“ cu reprezentanţii primăriei pe tema amenajării unei parcări cu reguli stricte în zonă, însă lucrurile par să fi rămas fără vreo concluzie clară.
De cealaltă parte edilul comunei susţine că nu primăria trebuie să asigure un acces mai facil la baza pârtiei, deoarece terenul respectiv este privat.
„Lucrurile nu au stat chiar aşa. Am stat şi eu de vorbă cu mai multe persoane care au fost de faţă şi care au spus că ambulanţa nu a ajuns atât de greu la victimă. Acolo este o situaţie mai complicată deoarece accesul la baza pârtiei se face pe terenul privat al mănăstirii Durău, iar noi, ca administraţie publică locală nu putem interveni. Administratorul pârtiei ar trebui să facă demersuri, împreună cu proprietarii terenului. Da, acolo unde e vorba de spaţiul public, al primăriei, putem interveni. Dar în acest caz nu. Cert este că, din relatările persoanelor care erau de faţă, ambulanţa a ajuns până în parcarea din faţa mănăstirii. Ce puteam să fac eu, dacă în rest era blocat?“ a spus primarul Dumitru Coroamă. Cât despre o parcare sistematizată, edilul a declarat că un astfel de proiect ar trebui să vizeze întreaga staţiune şi că a purtat discuţii inclusiv cu operatorii turistici din zonă, în încercarea de a găsi soluţii pentru fluidizarea traficului, în special în perioadele aglomerate ale anului. „Am luat în calcul realizarea unei parcări mari, la intrarea în staţiune; am vorbit şi cu admi-nistratorii pârtiei inclusiv despre posibilitatea de a pune la dispoziţia turiştilor nişte microbuze care să-i transporte spre obiectiv. Dar în cazul acesta ar fi blocată toată staţiunea, nimeni n-ar mai intra cu maşina, iar acest lucru este imposibil“, a completat primarul. (R.C.)
Când regulile sunt reguli nu există cale de întors. Cel puțin acolo unde legile și regulile sunt făcute pentru a fi respectate și nu pentru a fi luate ”la mișto”.
Durău nu e singura stațiune montană din lumea asta. Și nici singura înghesuită între dealuri. Da această stațiune are ceva aparte aparte: la Durău e o harababură generală de când cu privatizările și legea bunului plac și nu cred că e cazul să aduc acest subiect în discuție.
Am fost în stațiuni montane din alte țări, stațiuni la fel de mici ca suprafață, dar în care regula e regulă și securitatea oamenilor e pe primul loc.
1. Străzile nu sunt pentru amenajat parcări. Străzile sunt căi de acces. PUNCT.
2. Proprietarul unui teren nu poate obstrucționa accesul când vine vorba de intervenții ce presupun salvarea de vieți omenești.
3. Unitățile de cazare care au parcări, își anunță clienții și aceștia știu că au unde parca. De altfel, parcarea este unul din criteriile de alegere ale hotelului/pensiunii/stațiunii. Locurile de parcare nu trebuie să fie egale cu numărul de paturi dintr-o stațiune. OK? Nu ai loc de parcare? Nu-ți lași mașina unde ai tu chef, chiar dacă ești român în țara ta.
4. În 3 decenii la Durău s-a tot construit. Fiecare ce a vrut, unde a vrut șamd. Să faci o parcare de suprafață, o fi chiar atât de greu? Fondurile europene să fie doar pentru unii?
Scuzele nu țin loc de nimic. Cine se scuză, se acuză, domnule primar!
Dacă lentoarea în luarea deciziilor corecte va continua, an de an vom vedea aceeași situație la Durău. Sau poate chiar mai rău…
Pentru numele lui Dumnezeu, faceți un concurs de idei, domnule primar, dacă dumneavoastră și consilierii locali sunteți în pană de idei și nici planuri pentru atragere de fonduri nu știți să faceți.
Vreți să faceți ceva pentru stațiunea asta, sau nu? Asta-i întrebarea?
Așezați-vă la aceeași masă cu proprietarii de terenuri și clădiri din stațiune, clerici sau nu, și puneți la cale un plan care să salveze stațiunea asta. Aruncatul pisicii în/și din curtea mănăstirii și nu e o soluție, credeți-mă!
Pădurile tăiate în neștire nu pot fi o soluție viabilă pe termen lung pentru comunitate. Dimpotrivă!