Acasă Economic Ajutaţi familia din Petricani rămasă fără casă

Ajutaţi familia din Petricani rămasă fără casă

262
0
DISTRIBUIȚI

Soţii Valerică şi Estera Nistor, din satul Ţolici (al comunei Petricani), care au zece copii, au rămas fără casă în pragul iernii, în urma unui incendiu, aşa cum am relatat în ediţia precedentă.

„Tot ce a mai rămas din casa familiei Nistor sunt zidurile exterioare ale casei. Starea financiară a familiei este una destul de precară, tatăl acestor copii neavând un loc de muncă stabil, iar orice ajutor este binevenit.

Oamenii din comunitatea locală s-au mobilizat şi se doreşte ca până de Crăciun, familia să aibă din nou o locuinţă în care să poată locui, însă nevoia financiară este una foarte mare. Dacă Dumnezeu vă pune pe inimă să întindeţi o mână de ajutor acestei familii, o puteţi face, trimiţând ajutorul dumneavoastră în conturile bancare deschise la BCR: SWIFT – RNCBROBU, CUI – 361757, titular Nistor Valerică, Lei – RO03RNCB0199040685600003, Euro – RO57RNCB0199040685600001. Pentru mai multe detalii, puteţi contacta familia Nistor, la numerele de telefon: 0749-223367 sau 0767-680145“, se arată într-un apel transmis de comunitatea penticostală din Petricani.

Reamintim că incendiul în cauză a izbucnit în seara de 28 octombrie, de la nişte jar căzut din sobă. La locul evenimentului au fost trimise două autospeciale de stingere şi o autosanitară din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

„Primul care a ajuns a fost comandantul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Neamţ care, după ce a evaluat situaţia, a mai solicitat încă două autospeciale de stingere şi o altă ambulanţă. Trei adulţi şi un copil au suferit atacuri de panică. Aceştia au primit îngrijiri de la echipajele medicale; două persoane fiind transportate la Spitalul Orăşenesc «Sfântul Dimitrie». Echipajele de pompieri au ajuns la locul intervenţiei la ora 17.15. Deoarece în localitate nu există hidranţi şi nici altă sursă de apă, a fost necesară alimentarea autospecialelor la o distanţă de aproximativ şase kilometri“, a declarat sublocotenentul Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“.

Flăcările au mistuit acoperişul casei pe o suprafaţă de 450 de metri pătraţi, dar şi bunurile din şase camere de locuit (aparate electrice, obiecte de mobilier, articole vestimentare, documente, bani, centrala termică, scule utilizate în construcţii, materiale pentru instalaţii electrice şi sanitare). Totodată, au fost deteriorate pardoseala şi planşeul din trei camere.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.