Trei indivizi condamnaţi pentru săvârşirea de agresiuni sexuale sunt căutaţi de oamenii legii şi au fost daţi în urmărire naţională de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Într-un prim caz este vorba despre băcăuanul Vasile Mihăilă (în vârstă de 56 de ani, născut în oraşul Buhuşi) domiciliat în comuna Săvineşti. El a fost condamnat la zece ani şi patru luni de închisoare, pentru agresiune sexuală în formă continuată. „În perioada 2006-2007, a avut o atitudine sexuală deviantă în relaţia cu două minore în vârstă de 7 şi 8 ani, fiicele concubinei sale din Săvineşti“, se arată într-un comunicat al IGPR. Individul are înălţimea de 1,70 m, aproximativ 55 de kilograme, constituţie slabă, ochii căprui, iar părul şaten închis.
Căutat este şi pietreanul Andrei Marius Tanasă (23 de ani), pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare preventivă, în lipsă, pentru viol. Conform sentinţei, în perioada iunie – iulie 2019, el a avut mai multe raporturi sexuale forţate cu o victimă minoră. Tânărul are înălţimea de 1,72 m, 65 de kilograme, constituţie atletică, părul negru şi ochii căprui. Al treilea urmărit este Constantin Dorin Ragabeja (27 de ani, din Cordun). El trebuie să stea patru ani după gratii pentru „pornografie infantilă prin sisteme informa-tice“. Faptele s-au petrecut în mai 2016 când respectivul a înregistrat cu telefonul mobil mai mulţi minori care întreţineau relaţii sexuale orale. Perversul are înălţimea de 1,70 m, aproximativ 70 de kilograme, constituţie atletică, ochii negri şi părul şaten.
Orice persoană care poate furniza informaţii utile pentru depistarea indivizilor în cauză este rugată să ia legătura cu cea mai apropiată unitate de Poliţie, ori să sune la 112!



