Accidente mortale

Data:

După ce s-a culcat pe mijlocul drumului, un bărbat de 59 de ani, din comuna Girov, a fost accidentat mortal, în seara de 31 decembrie 2020. Omul a fost lovit de maşina condusă pe DJ 156H de un tânăr în vârst de 27 de ani, din Bârgăuani. Şoferul, care nu cnsumase băuturi alcoolice, este cercetat penal pentru ucidere din culpă.

Totodată, în ziua de 1 ianuarie, la Oglinzi (Răuceşti), o femeie de 35 de ani care conducea o maşină a intrat cu vehiculul într-un podeţ din beton. La locul evenimentului au intervenit pompierii târgnemţeni cu autospeciala de descarcerare şi o ambulanţă. Şoferiţa a fost scoasă dintre fiare de participanţii la trafic, iar când au ajuns medicii s-au început manvrele de resuscitare, întrucât victima se afla în stop-cardio respirator. Ea a fost apoi transportată la un spital din Iaşi, însă a murit pe drum, în ambulanţă.

Şi la Valea Arini (Bălţăteşti) s-a petrecut un accident rutier în ultima zi a anului trecut. Poliţiştii au stabilit că un sucevean de 25 de ani conducea o maşină pe DN 15C şi a dat peste un copil de 10 ani care mergea pe drum, însoţit de părinţi, în vizită la rude. Minorul a suferit mai multe leziuni şi a fost transportat la spital. Şoferul nu băuse alcool şi este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Salvat la limită din apa râului Moldova

Marţi dimineaţă, pe la ora 10, un bărbat în...

Betonieră răsturnată

Marţi dimineaţă, în comuna Girov, a avut loc un...

Promoţii la raft, preţuri întregi la casele de marcat

În goana după reduceri, consumatorii pot fi păcăliţi uşor...