Accidente în serie vizavi de Biserica Secuieni

Data:

Joi dimineaţă, pe DN 2 (E 85), în comuna Secuieni, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară şi un camion cu platformă care transporta un utilaj agricol.

Evenimentul s-a petrecut pe la ora 8.30, vizavi de biserica din localitate, iar în urma impactului ambele vehicule au ajuns în şanţul de pe marginea drumului. La locul accidentului au intervenit pompierii romaşcani cu două maşini, două SMURD-uri şi o ambulanţă. În cele două vehicule se aflau cinci persoane care nu au fost rănite. În timp ce făceau cercetări la locul faptei, în zonă a avut loc alt accident.

Un romaşcan în vârstă de 36 de ani conducea o autoutilitară şi a izbit Dacia Logan din faţa lui, condusă de un concitadin de 25 de ani.

Al doilea şofer a suferit traumatisme fiind dus la spital. Niciunul din aceştia nu consumase alcool. De asemenea, miercuri după-amiază, pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu din municipiul Piatra-Neamţ unde trei maşini s-au tamponat, iar una a luat foc la motor. Nu au fost victime.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Salvat la limită din apa râului Moldova

Marţi dimineaţă, pe la ora 10, un bărbat în...

Betonieră răsturnată

Marţi dimineaţă, în comuna Girov, a avut loc un...