Ieri dimineaţă, pe fondul netenţiei în conducere, şoferul unui autoturism a pierdut controlul maşinii şi a ajuns cu ea în albia râului Cracău, în comuna Bodeşti. Accidentul s-a petrecut pe la ora 5.30. La locul evenimentului au intervenit pompierii pietreni cu o autospecială de stingere, descarcerarea, două SMURD-uri şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Până la sosirea forţelor, şoferul apucase să iasă din autoturism. Un bărbat şi o femeie, pasageri în vehicul, au fost scoşi de pompieri. Toate victimele au fost îngrijite de paramedici, după care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
Tot în weekend, alt accident a avut loc pe DN 15, la intrarea în Piatra-Neamţ, unde două maşini s-au ciocnit. Ambii şoferi şi un pasager au avut nevoie de îngrijiri medicale.
De asemenea, încă un accident s-a petrecut pe DN 15B, în zona Schitului Sfântului Mina. O femeie în vârstă de 41 de ani, din comuna Timişeşti, conducea un autoturism şi a intrat într-un copac. Şoferiţa şi fetiţa ei de 10 ani s-au ales cu traumatisme, fiind duse la spital. Conducătoarea auto nu băuse alcool. Şi la Roman, pe strada Smirodava, în ziua de 10 iulie, un localnic de 39 de ani a dat cu maşina peste un concitadin de 51 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă. Pietonul a fost transportat cu ambulanţa la spital, iar şoferul, neaflat sub influenţa alcoolului, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA)



