A intrat cu o camionetă în gard

Data:

Joi după-amiază, în satul Bradu (al comunei Grinţieş), a avut loc un accident rutier care, doar printr-o minune, nu s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti. Evenimentul a avut loc la ora 16, în următoarele împrejurări. Un bărbat în vârstă de 44 de ani conducea o camionetă pe Drumul Naţional 15, la un moment dat i s-a făcut rău pe fondul unor afecţiuni cardiace, a pierdut controlul direcţiei şi s-a izbit în gardul unei gospodării. Una din scânduri a străpuns parbrizul exact în dreptul conducătorului auto, însă nu l-a lovit. La locul accidentului s-au deplasat pompierii Gărzii 2 Poiana Teiului cu descarcerarea, o ambulanţă de la Ceahlău şi poliţiştii. Echipajul medical l-a scos pe şofer din cabină şi l-a dus la Bicaz, iar de acolo bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. Evenimentul a fost soluţionat ca tamponare.

Şi vineri dimineaţă, la ora 11, alt accident a avut loc pe Drumul Judeţean 208G, în Vad (Dragomireşti). Un pietrean (77 de ani) mergea cu autoturismul şi s-a izbit într-un stâlp de susţinere a reţelei electrice. Şoferul a refuzat îngrijirile medicale. El nu băuse alcool. (Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Comunicat de presa

O camionetă a luat foc în mers

Din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric defect,...

Pescari amendaţi

În ziua de 14 aprilie, poliţiştii Biroului Judeţean Transporturi...

Intreruperi Neamt 17.04.2026