A încercat să-şi ia zborul de pe Cozla

Data:

l un bărbat de 29 de ani s-a aruncat în gol de la 12 metri

Un bărbat de 29 de ani din Piatra-Neamţ a făcut un gest greu de explicat, ieri dimineaţă, când a plonjat în gol, de la peste 12 metri înălţime, de pe rampa clădirii de sosire a telescaunului de pe Cozla.

Martorii spun că acesta a urcat pe propriile picioare, pe pârtia de schi. Pe la mijlocul drumului, s-a dezbrăcat de tot şi şi-a continuat ascensiunea până a ajuns la clădirea de sosire a telescaunului. Bărbatul a încercat să pătrundă în interiorul unei cabine, forţând uşa şi lovind cu pumnii şi picioarele geamuri. A fost surprins de paznicul de la Perla Invest şi a luat-o la fugă.

„S-a refugiat în clădirea ce adăposteşte instalaţia telescaunului, iar paznicul l-a urmat încercând să stea de vorbă cu el. Nu avea cu cine să se înţeleagă. Când a ajuns pe margine acesta i-a spus să se oprească să stea de vorbă. L-a întrebat ce face acolo dar, drept răspuns acesta s-a aruncat în gol. Paznicul e acum în stare de şoc. Există filmare cu tot ce s-a petrecut şi o vom pune la dispoziţie celor de la Poliţie“, a declarat Cătălin Goldan, ma-nagerul Perla Invest, firma care administrează toate obiectivele de pe Cozla.

La scurt timp au ajuns la faţa locului şi specialiştii SMURD care au preluat bărbatul şi l-au dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Piatra-Neamţ. Bărbatul a fost internat cu fracturi multiple la picioare, în zona toracelui şi traumatisme la cap, iar medicii nemţeni se declarau rezervaţi în privinţa stării de sănătate a acestuia.

Poliţiştii verificau, ieri, modul de producere a evenimentului şi încercau să stabilească motivul pentru care bărbatul a recurs la acest gest. Deşi părea că ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, din primele verificări a rezultat că bărbatul nu ar fi consumat nimic care să-i altereze percepţia. Mai multe investigaţii medicale vor lămuri şi această chestiune.

„Din primele cercetări s-a stabilit că bărbatul a sărit de pe rampă din voinţa proprie, nefiind forţat de cineva. Colegii de la Poliţia Municipiului continuă verificările“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

(Alex NECHITA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

8.500 mp de vegetaţie au ars la Gârcina

De la un focar nesupravegheat, joi dimineaţă, a izbucnit...

Proiectil neexplodat găsit în grădină

În dimineaţa de 1 mai, la ora 7.40, un...