Fundaţia „Hope and Homes for Children“ şi Kaufland România, în colaborare cu Consiliul Judeţean Neamţ şi Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului, au inaugurat, marţi, 21 mai, la Piatra-Neamţ, prima casă de tip familial destinată copiilor din Centrul de Plasament „Elena Doamna“.
De această investiţie, realizată în premieră în judeţul nostru, se bucură deja 12 copii din acest centru, care s-au mutat la finalul lunii aprilie.
Construcţia casei de tip familial „Felicia“ a fost demarată în anul 2018 în contextul parteneriatului strategic dintre „Hope and Homes for Children“ şi compania Kaufland România, pe un teren pus la dispoziţie de Consiliul Judeţean Neamţ.
Aceasta este cea de-a o sută şasea casă de tip familial dezvoltată de „Hope and Homes for Children“ în România.
„Am găsit în judeţul Neamţ parteneri de nădejde, interesaţi de interesul superior al copiilor, de viitorul lor; vorbim despre copii care se află în protecţia statului şi atunci şi, cu atât mai mult, au nevoie de sprijinul nostru. În demersul pe care l-am început aici, pentru închiderea acestui centru de plasament – «Elena Doamna», care se va finaliza cu patru case de tip familial, ne bucurăm că suntem alături de Kaufland România, care a fost, este şi sperăm că va fi în continuare un partener strategic pentru HHC România. Noi ne-am propus ca până în 2026 să sprijinim Guvernul şi direcţiile pentru protecţia copilului din mai multe judeţe să finalizeze reforma pentru protecţia copilului prin închiderea centrelor de plasament clasice, vechi, şi deschiderea unor astfel de case de tip familial, de îngrijire alternativă, cât mai aproape de modelul familiei. Eu sper să existe în continuare un parteneriat între HHC şi judeţul Neamţ, dar şi Kaufland, pentru că, împreună, dacă investim în viitorul copiilor, cu siguranţă şi viitorul nostru va fi mai bun“, a declarat Bianca Stegerean, director naţional adjunct „Hope and Homes for Children“ România.
„Deschidem astăzi această casă familială pentru 12 copii care ies din îngrijirea clasică de stat, care ies dintr-un centru vechi de plasament; este prima casă pe care o facem împreună cu HHC România şi Consiliul Judeţean Neamţ. Până la sfârşitul anului vom construi încă două case, pentru a-i ajuta pe copii să aibă un loc cât se poate de aproape de o casă adevărată, de o familie aşa cum ne dorim cu toţii să avem. Facem acest lucru pentru că noi investim în proiecte sociale în comunităţile unde suntem prezenţi. Asta înţelegem noi în a fi un partener social al României. Vreau să mulţumesc partenerului nostru strategic – «Hope and Homes for Children» şi, nu în ultimul rând, aş vrea să mulţumesc şi autorităţilor implicate, care au arătat că împreună putem face o diferenţă adevărată“, a spus Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Într-o astfel de casă, construită de HHC împreună cu Kaufland, trăiesc maximum 10-12 copii care se bucură de găzduire, îngrijire, educaţie, sprijin emoţional şi consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă. Odată cu mutarea copiilor, atât investitorii, cât şi autorităţile (în speţă DGASPC) continuă să aplice planurile de acomodare, pregătite împreună cu membrii de personal pentru fiecare copil în parte şi să monitorizeze, pe termen lung, copiii, pentru a se preîntâmpina proactiv eventualele probleme.
(Roxana C.)