Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident rutier, joi dimineaţă, în comuna Dumbrava Roşie. Evenimenul a avut loc la ora 7.30 în următoarele împrejurări stabiluite de poliţişti. Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Bălţăteşti, conduce o maşină pe Drumul Judeţean 156A şi, la sensul giratoriu cu DJ 157, a aţipit, s-a izbit în amplasamentul din zonă iar apoi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe un câmp. În zonă s-au deplasat pompierii de la Punctul de Lucru Roznov, SMURD-ul şi poliţiştii. Când au ajuns forţele, şoferul ieşise din maşină. El (nu băuse alcool) a fost preluat de paramedici şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Pompierii au luat măsuri de prevenire a incendiilor, iar oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA)



