O pietreancă a câştigat o maşină la tombola Rocri Trade

Data:

Firma Rocri Trade a făcut o fericită o fa-milie din Piatra-Neamţ. Viorica Tanasă a primit un autoturism Dacia Logan în urma participării la tombola anului 2015.

Extragerea câştigătorului a avut loc duminică, 20 decembrie, în cadrul unei emisiuni care a fost difuzată la postul 1 TV. Organizatorii acestei tombole, reprezentanţii Rocri Trade, au adunat într-o urnă aproximativ 10.000 de taloane, aparţinând clienţilor care, în perioada 15 septembrie -15 decembrie au încheiat contracte de amanet, în cadrul fi-lialelor Rocri Trade din Piatra-Neamţ. „În urmă cu ceva timp am amanetat câteva bijuterii. Ulterior am tot prelungit contractul de amanet. M-am sfătuit cu soţul meu şi am decis ca acum în decembrie să facem un efort financiar şi să scoatem obiectele lăsate la amanet. Astfel am aflat şi de această tombolă. Am participat cu câteva taloane. Nici nu mai ştiu exact câte. Sincer, nu mă aşteptam să câştig având în vedere că până acum nu am mai avut parte de asemenea noroc. Am mai jucat la Loto, dar şi atunci abia dacă ghiciam două numere. Când m-au sunat în timpul emisiunii să mă anunţe că a fost extras talonul meu, eu eram la ţară, la părinţi. Bucuria este mare. Noi avem o maşină, dar acum o să vindem una dintre ele. Anul acesta Moş Crăciun a fost mai bogat!“, a declarat Viorica Tanasă, câştigătoarea tombolei Rocri Trade.

A devenit o tradiţie ca Rocri Trade să organizeze la final de an astfel de extrageri, cu câştiguri substanţiale, aceasta fiind a III-a ediţie. Prin intermediul acestui concurs reprezentanţii firmei mulţumesc clienţilor pentru încrederea acordată de-a lungul timpului, oferind totodată un cadou valoros unui norocos. (Sabina DAMIAN)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tânărul care a muşcat un taximetrist – trimis în judecată

Octavian Luca Onu, în vârstă de 19 ani, din...

Pedofil arestat

Ovidiu Iulian Pîrjolea, în vârstă de 33 de ani,...

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...