l bărbatul a murit într-un accident rutier
La aproape trei ani de la moartea pietreanului Constantin Gavriloaia (51 de ani, şofer de TIR), într-un accident petrecut în comuna suceveană Rădăşeni, Curtea de Apel Suceava dat o sentinţă definitivă, condamnându-l pe vinovat la închisoare cu suspendare şi obligând firma de asigurare să plătească 154.000 de lei rudelor victimei.
Nenorocirea s-a întâmplat în ziua de 15 august 2012, pe DN 2E, în următoarele împrejurări stabilite de instanţă. Şoferul pietrean avusese o defecţiune la autotractorul pe care îl conducea, astfel că un coleg de pe un alt vehicul greu (Nicolae Atomi) s-a oferit să-l tracteze până la un atelier auto. La Rădăşeni, TIR-ul tractat a pătruns pe sensul opus şi s-a izbit într-un autotren condus de suceveanul Dragoş Zuz (din Ilişeşti). Impactul dintre cei doi coloşi a fost extrem de violent: Gavriloaia a murit pe loc, iar Zuz a rămas încarcerat, alegându-se cu mai multe traumatisme.
Cum s-a împărţit vina
Pe parcursul anchetei s-a stabilit că şoferul care s-a oferit să-l ajute pe pietrean a încălcat mai multe prevederi legale şi a avut o culpă de 50% în producerea accidentului, cel care a decedat – 30%, în timp ce al treilea conducător auto – 20%. Plecând de la această împărţire a vinei în procente, procurorii l-au pus sub acuzare pentru ucidere din culpă pe şoferul căruia i s-a stabilit o culpă de 50%.
Judecătoria Fălticeni, prima instanţă, a stabilit ca inculpatul Nicolae Atomi să primească o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare, cu suspendare, pe durata termenului de încercare de trei ani şi două luni. Sentinţa respectivă a fost menţinută de instanţa superioară, în apel.
Totodată, s-a stabilit ca mama şi fiica bărbatului decedat, care
s-au declarat părţi civile în dosar, să încaseze fiecare câte 70.000 de lei, cu titlu de daune morale (faţă de 15.000 de lei, cât stabilise Judecătoria Fălticeni), plus 14.000 de lei – despăgubiri materiale. Un total de 154.000 de lei aşadar, bani care trebuie achitaţi de firma de asigurare cu care avea contract şoferul care a avut principala culpă în accident.
(Mihai SAVA)



