Rezultatele controlului făcut de o comisie condusă de vicepreşedinta Emilia Arcan, la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare“, în cadrul căruia s-au constatat nereguli majore la modul de achiziţie a materialului lemnos, precum şi reacţiile controlorilor, au stârnit nedumerirea preşedintelui Consiliului Judeţean.Constantin Iacoban susţine că Emilia Arcan ar fi trebuit să cunoască situaţia foarte bine deoarece ea a deţinut toate pârghiile necesare şi chiar s-a ocupat de supervizarea achiziţiilor în toate centrele din judeţ. Adică, surprinzător este faptul că abia acum a realizat Emilia Arcan ce se petrece chiar sub îndrumarea ei.
Preşedintele Consiliului Judeţean mai spune că aceste acţiuni sunt organizate acum mai mult de ochii presei şi că Emilia Arcan şi-a depăşit atribuţiile atunci când a solicitat demisia mai multor persoane. Exemplul oferit este cel al demisiei lui Carmen Nastasă din funcţia de Administrator financiar de la una dintre unităţile de învăţământ special din Neamţ pentru care anexează chiar demisia.
Am luat cunoştinţă, din mass-media locale, că o echipă de control condusă de doamna Emilia Arcan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a demarat verificări în centrele şcolare de educaţie incluzivă din judeţ şi în unele centre pentru persoane cu handicap. Controlul a început la Liceul Tehnologic „Ştefan cel Mare“.
Apreciem că aceste controale sunt necesare şi utile, dacă sunt organizate în conformitate cu prevederile legale şi au ca obiectiv îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ şi a serviciilor acordate persoanelor cu nevoi speciale, iar împotriva celor vinovaţi pentru neregulile existente se aplică măsuri disciplinare, inclusiv recuperarea eventualelor pagube produse. Din păcate, constatăm, cu surprindere, că aceste aşa-zise controale, au drept scop (nedeclarat dar uşor de descifrat) o anumită creştere a cotei de popularitate pentru cei care le-au organizat, întrucât, nu întâmplător au mobilizat presa şi posturile de televiziune să fie de faţă şi să reţină nereguli semnalate şi preţioasele indicaţii date.
Este surprinzător faptul că, de aceste nereguli, doamna Emilia Arcan ia cunoştinţă abia acum, cunoscut fiind că, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a avut sub îndrumare şi control aceste domenii din octombrie 2012. Mai mult, în nenumărate rânduri i-au fost delegate temporar atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ (ex: Dispoziţia 26/2013, Dispoziţia 132/2014, Dispoziţia 161/2014), inclusiv pe cele de ordonator principal de credite cu privire la angajarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor, atribuţii de a viza pentru „Bun de plată“ documente justificative originale care atestă bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate; orice alte operaţiuni prevăzute de actele normative în vigoare în sarcina ordonatorului principal de credite. (Dispoziţia nr.28/15.02.2013 sau dispoziţia nr.52/2014).
Apreciem participarea şi implicarea domnului Vlad Ioan Angheluţă, Prefectul judeţului Neamţ, în această echipă de control condusă şi formată de către doamna Emilia Arcan.
Desigur şi prefectul judeţului Neamţ are atribuţii şi misiuni în bunul mers al activităţii în acest sensibil şi important domeniu – protecţia copilului şi serviciile de asistenţă socială în general, dar ele trebuie exercitate în spiritul legii şi, când e vorba de copii, acestea trebuie să se desfăşoare exclusiv cu acordul reprezentanţilor legali ai lor.
Din consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ special fac parte consilieri judeţeni- aici aş nominaliza numai Liceul Tehnologic „Stefan cel Mare“, din care fac parte domnii Radu Tudorel şi Adrian Smarandei, alături de consilierul preşedintelui, domnul Hanganu Mihai – care au răspunderea şi un cuvânt de spus în acest domeniu.
Regretabil este că, în unele cazuri, indicaţiile şi măsurile dispuse, cum ar fi solicitarea de demisii a unor directori, ar putea fi numite abuzuri şi depăşiri de atribuţii (a se vedea anexa).
Consider că aceste acţiuni sunt binevenite, dar trebuie să se desfăşoare în interesul persoanelor cu nevoi speciale şi nu pentru alte interese.
PREŞEDINTE,
Constantin IACOBAN




Ce puteai sa te astepti de la ….d_na ARCAN& PSD.E bine ca se cearta asa mai aflam si noi cate ceva!!!
Bine punctat domnule Preşedintele al Consiliului Judeţean. Arcan a pus scolile in sItuatia de a nu mai avea doritori pentru functia de director. Nu era suficient ca directorii aveau pe cap ISJ-ul si primarii, a mai venit si Consiliul Judetean si Prefectura.
Doamna Arcan , în afară de faptul că își etalează pe unde merge costumele scumpe și coafura bine aranjată la coafor, nu prea a făcut nimic: nu am văzut proiecte inițiate de dumneaei, care să aducă fonduri europene ( nu pomeni electorale din banii cotizanților PSD pentru a cumpăra rechizite cum am văzut în prima zi de școală ),măsuri concrete care să îmbunătățească viața oamenilor , atragerea investitorilor care să ducă la crearea a noi locuri de muncă …