Şoferi drogaţi

Data:

Poliţiştii au oprit pentru control, în după-amiaza de 26 septembrie, la ora 17.20, o maşină care circula pe bulevardul Dacia, în municipiul Piatra-Neamţ. La volan se afla un localnic în vârstă de 20 de ani, sub influenţa drogurilor. El a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea prezenţei în sânge a substanţelor interzise. În aceeaşi ordine de idei, procurorii l-au trimis în judecată pe pietreanul Mihai Constantin Ifrim. Conform rechizitoriului, în seara de 15 martie 2022, la ora 23.25, el a fost depistat de oamenii legii în timp ce conducea un Volkswagen pe bulevardul 9 Mai din oraş, fiind drogat cu metamfetamină şi cannabis.

În acest context, este bine de ştiut că un om treaz (cu simţuri agere şi odihnit) are un timp de reacţie de circa o secundă atunci când vrea să frâneze, în vreme ce, în cazul unui şofer care a consumat droguri, acest timp creşte. La o viteză de 90 de kilometri/oră, maşina parcurge aproape 25 de metri într-o singură secundă, iar distanţa totală de frânare până la oprirea efectivă este de 86 de metri.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zilele Municipiului Roman – o săptămână de evenimente pentru romaşcani

Cea de-a 16-a ediţie a Zilelor Municipiului Roman a...

Copil de 6 ani rănit într-un accident la Bistriţa

Joi dimineaţă, în satul Bistriţa (al comunei Alexandru cel...

Tractorişti instruiţi

Miercuri, poliţiştii au organizat o întâlnire cu zece tractorişti...

Comunicat de presa