Cei doi tineri pietreni în vârstă de 22 şi 33 de ani, arestaţi de Tribunal la sfârşitul săptămânii trecute, au fost prinşi în flagrant de poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate în ziua de 6 iulie, după ce au ridicat mai multe colete aduse din străinătate, în care erau aproximativ un kilogram de canabis şi 75 de mililitri de metadonă. Aşa cum am relatat în ediţia de weekend, este vorba despre Mihai Gheorghe Botofei şi Andra Elena Dunţu. Conform anchetatorilor, ei aduceau droguri pe care le vindeau apoi consumatorilor din oraş sau localităţile învecinate. Cercetările au arătat că tânărul şi femeia obişnuiau la rându-le să consume substanţe stupefiante. Ambii au contestat măsura încarcerării, ultimul cuvânt în acest sens urmând să îl aibă Curtea de Apel Bacău. (Mihai SAVA)



